FacebookTwitterLinkedIn

Agitația de pe șantierele de construcții va continua și anul acesta, dacă luăm în calcul doar apetitul românilor pentru clădiri rezidențiale. Există, totuși, și semne de întrebare.

Institutul Național de Statistică a anunțat o creștere cu 25,1% a autorizațiilor de construire în primele 11 luni ale anului trecut (47.276 de autorizaţii eliberate). Dar creșterea prețurilor materialelor de construcții și problemele cu forța de muncă vor mai atenua din entuziasm.

Chiar dacă nu vor fi toate planurile puse în practică în 2022, se anunță un volum mare al construcțiilor. Și în perioada ianuarie-noiembrie 2021 construcțiile au mers tot pe creștere. Potrivit INS, scăderi s-au înregistrat doar la lucrările de reparaţii capitale (-23,9%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-13,5%). Semn că e mai ușor să construiești de la zero decât să renovezi.

În general, lucrările de construcţii noi au crescut cu 6,3%. Cea mai mare majorare s-a înregistrat la clădirile rezidenţiale (+28,1%), în timp ce clădirile nerezidenţiale şi construcţiile inginereşti au scăzut cu 10,7%, respectiv cu 5,7%.

Florin Popa, Managing Partner la Vitalis Consulting, companie de project management și consultanță în construcții, spune că anul 2021 a fost unul mai bun decât cel precedent pentru piața construcțiilor din România, cu un volum al lucrărilor crescut, deși evoluția a fost minimă.

„Tendințele generale ale dezvoltatorilor s-au îndreptat către sectoarele industrial și rezidențial sau către renovarea, modernizarea și extinderea clădirilor existente, în principal din sectoarele de birouri, HoReCa și retail. De asemenea, au fost înregistrate creșteri semnificative pe piața tranzacțiilor cu terenuri destinate proiectelor rezidențiale și comerciale”, explică Florin Popa pentru Forbes România.

Vitalis Consulting a fost implicat în 2021 în peste 60 de proiecte de construcții, unele noi, altele începute în 2020. Printre acestea se numără: coordonarea proiectului mixt One Cotroceni Park, construcția clădirilor de birouri Oslo și London din Sema Parc, proiectele rezidențiale H Pipera Lake, Avrig Park Residence și Level Faza 2, dezvoltarea primului Swissôtel din România, restaurarea Grand Hotel du Boulevard, renovarea și extinderea fostului Hotel Sport din Cluj-Napoca, care va deveni al 4-lea Radisson Blu din România.

Acestora li se adaugă și renovarea clădirii de birouri America House, precum și coordonarea lucrărilor de construcții pentru un nou spital dezvoltat de Medicover în București. În ceea ce privește piața terenurilor, echipa Vitalis a oferit servicii de due diligence tehnic pentru una dintre cele mai mari tranzacții din ultimii ani, realizate de Speedwell.

Neliniștea creșterii prețurilor

Principalele provocări cu care se confruntă piața construcțiilor în acest moment stau sub semnul majorării semnificative a costurilor materialelor de construcții și a disponibilității limitate a forței de muncă. În unele cazuri, prețurile materialelor de construcții s-au scumpit chiar și cu peste 100%, fapt care s-a tradus într-o neliniște a antreprenorilor, resimțită în proiectele începute pe șantiere și cu un impact de 10-12% asupra prețului final al locuințelor.

Un studiu realizat de compania de consultanță Horváth arăta că anul trecut toate prețurile materiilor prime utilizate în construcții au înregistrat creșteri de două cifre. Cea mai mare scumpire a fost la lemn, de 33%, în timp ce la oțel de 15%, iar la mase plastice de 20%.

Prețurile vor continua să crească în 2022, conform producătorilor intervievați în cadrul cercetării Horváth, în special pentru lemn, oțel, materiale plastice și gaz sau metanol.

Magazinele de bricolaj ies în câștig

Din toată această tevatură, cele mai câștigate au ieșit magazinele de bricolaj. Conform unui raport PriceFlux, retailerii de materiale de construcții și bricolaj ar fi scumpit unele produse, precum plăcile OSB sau blaturile din lemn de la anumiți producători cu până la 300%. Retailerii de bricolaj vor continua să se extindă pe piața locală. Au fost anunțate cel puțin zece magazine de bricolaj în perioada următoare, iar cei mai activi jucători vor fi Leroy Merlin și Dedeman, precum și alte rețele care au planuri de expansiune – MAM Bricolaj și Brick.

În 2021, Dedeman a deschis magazine la Câmpulung Moldovenesc, Sfântul Gheorghe, și în apropiere de Ploiești, la Blejoi. Leroy Merlin a deschis un magazin la Târgoviște și are planuri pentru cel puțin alte trei, până în 2024. Primul este estimat să se deschidă la Brașov, în acest an.

„În 2021, costurile materialelor de construcții au crescut semnificativ, iar problema forței de muncă s-a accentuat, ceea ce a generat creșteri în prețurile manoperei și implicit în costul final al proiectelor. Majorarea prețurilor materiei prime pentru construcții se poate datora unei evoluții ascendente a prețurilor la nivel european și chiar global, dată de anumite dezechilibre generale între cerere și ofertă. În plus, creșterea prețurilor energiei și utilităților a alimentat acest fenomen. În funcție de materiale, majorările medii se încadrează între 10% și până la 30%. În ceea ce privește creșterea costurilor manoperei, aceasta este o consecință directă a problemei cu forța de muncă în construcții”, punctează Florin Popa.

Cu sau fără facilități?

Una dintre necunosutele acestui an va fi dată de posibila eliminare a facilităților fiscale acordate angajatorilor din sectorul construcțiilor prin OUG 114/2018.

Ordonanța 114 a fost menită să încurajeze afacerile din constructii sau din domeniile conexe. Grație acesteia, angajatorii puteau aloca salarii minime brute de 3.000 de lei lunar pentru angajați, și beneficiau de scutiri de taxe pe muncă cu respectarea unor condiții. Dar conform Planului National de Redresare și Rezilienta (PNRR), până în 2025 guvernul va fi nevoit să adopte măsuri menite să reducă „stimulentele fiscale excesive” aplicate anumitor sectoare, precum cel al construcțiilor. Angajatorii se tem că eliminarea stimulentelor fiscale se va reflecta într-un deficit de forță de muncă, în condițiile în care companiile deja suferă de lipsă de personal.

„În 2022 se vor menține sau chiar intensifica cele două mari provocări ale sectorului construcțiilor: deficitul de forță de muncă și majorarea prețurilor pentru materialele de construcții. Acestea pot duce la creșterea costurilor generale ale proiectelor și la dificultăți în menținerea termenelor de livrare. Cu toate acestea, piața construcțiilor rămâne principalul pilon al economiei naționale, fiind estimate creșteri în volumul lucrărilor și valoarea proiectelor. Dacă va exista o bună comunicare între echipele de Project și Cost Management, dezvoltatori și furnizori, cu siguranță vom reuși să găsim soluții sustenabile la aceste provocări și să încheiem anul 2022 cu rezultate semnificativ mai bune la nivel de piață, comparativ cu anul precedent”, concluzionează reprezentantul Vitalis Consulting.

Stop joc sau se deblochează PUZ-urile?

Decizia de anul trecut a Primarului General Nicușor Dan, de a suspenda PUZ-urile (planuri urbanistice zonale – n. red.) pentru cinci sectoare ale Capitalei, pentru o perioadă de un an de zile, i-a nemulțumit pe dezvoltatori. Premisa de la care a plecat Primăria Bucureștiului a fost aceea că s-a construit haotic și s-au distrus sute de hectare de spațiile verzi, într-o capitală sufocată de poluare.

„Este o victorie a societății civile care reclama de ani de zile aceste abuzuri urbanistice”, spunea în februarie anul trecut primarul Nicușor Dan. În concluzie, dezvoltatorii așteaptă cu sufletul la gură deblocarea acestor PUZ-uri, fără de care nu-și vor putea duce la capăt proiectele. Iar cum terenurile, în interiorul Capitalei, sunt tot mai scumpe și mai greu de găsit, oferta de locuințe noi s-ar putea să scadă în următorii ani.

„Pentru 2022 sunt semnale de noi creșteri”, anunță IBC Focus, în special pe segmentul rezidențial, care va continua să fie cel mai dinamic. „Curba ce urmărește evoluția numărului de șantiere din țara noastră este pe un trend ascendent, așadar, în ciuda provocărilor și a situației existente ne așteptăm să încheiem anul curent pe plus. Acest lucru este susținut și de principalii jucători din piață. Conform unui studiu realizat de echipa noastră la care au răspuns jucători de top din piața de antrepriză generală și de arhitectură și proiectare, anul 2022 va veni cu noi creșteri”, declară pentru Forbes analiștii IBC Focus.

Pentru 2022, antreprenorii generali din sectorul construcțiilor așteaptă în continuare deblocarea unor proiecte majore de infrastructură care ar putea oferi numeroase oportunități.