FacebookTwitterLinkedIn

Swisspod, compania elvețiano-americană pionieră în tehnologia hyperloop, a finalizat cu succes runda de finanțare pre-Seria A, avansând planurile de construire a celei mai mari unități de testare hyperloop din lume, situată în Statele Unite. Fondurile obținute vor accelera dezvoltarea și adoptarea unui sistem revoluționar de transport de mare viteză, menit să redefinească viitorul mobilității pentru pasageri și mărfuri.

Fondată de Denis Tudor (membru al generatiei Forbes România 30 sub 30) și Cyril Dénéréaz, Swisspod a atras investiții semnificative de la companii precum Charlie Holding, Grupul E-INFRA și Polysys Industries, alături de un grup select de business angels. Această rundă de finanțare va permite companiei să continue dezvoltarea tehnologiei hyperloop și să avanseze construcția unității din Colorado, SUA, care va acoperi 162.000 de metri pătrați.

„Această rundă de finanțare ne permite să pavăm drumul către inovația în transporturi, pe cât de practică, pe atât de futuristă. Tehnologia noastră unică este mai mult decât ultra-rapidă și sustenabilă, aceasta rezolvă cea mai mare provocare a implementării sistemelor hyperloop — să fie rentabile în construcție și întreținere. Am reușit acest lucru prin proiectarea unei infrastructuri pasive și prin integrarea întregii tehnologii avansate în pod-uri autonome”, a explicat Denis Tudor, CEO și co-fondator al Swisspod,

Noua infrastructură va fi cea mai mare unitate de testare hyperloop din lume și singurul hub proiectat pentru misiuni hyperloop pe distanțe lungi, datorită configurației sale unice în buclă închisă. Aceasta va permite validarea precisă și eficientă a tehnologiei.

Swisspod a început deja testarea tehnologiei sale în Elveția, la prima unitate de testare hyperloop din Europa, și a stabilit un nou record pentru cea mai lungă călătorie efectuată cu hyperloop, acoperind 9,6 km. Infrastructura de testare din Elveția, construită în colaborare cu Ecole Polytechnique Fédérale de Lausanne (EPFL) și Haute Ecole d’Ingénierie et de Gestion du Canton de Vaud (HEIG-VD), servește drept prototip la scară redusă pentru infrastructura din Colorado.

Swisspod a beneficiat de sprijin semnificativ din partea guvernului elvețian și a obținut un grant de 3,5 milioane de euro din partea Consiliului European pentru Inovare (EIC) și Secretariatului de Stat Elvețian pentru Educație, Cercetare și Inovare (SERI) pentru proiectul Muspell. De asemenea, compania a semnat un memorandum de înțelegere cu guvernele elvețian și indian pentru a promova dezvoltarea și comercializarea tehnologiei hyperloop în India.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.