Cautare




, Staff

30 sub 30 |
|

30 sub 30- ediția 2018: Deschizătorul

A reușit să-l impresioneze pe celebrul Elon Musk, iar visurile sale sunt să construiască un mijloc de transport ultra rapid și să ajungă în spațiu.
114 30 sub 30_Denis Tudor

A terminat șef de promoție studiile Universității Politehnice din București, specializarea Microelectronică, Optoelectronică și Nanotehnologii, iar în anul doi de facultate, un coleg i-a povestit, din întâmplare, despre un concurs organizat de Elon Musk, care își propunea să-i premieze pe cei care puteau să dezvolte un mijloc de transport care să circule cu o viteză foarte mare, la un preț accesibil, denumit Hyperloop.

„Am reușit să ne calificăm în semifinalele competiției, acolo unde discutând cu echipa rLoop, ne-au propus să intrăm în echipă, dar colegul meu, Sorin a avut alte planuri. rLoop începuse cu două luni înainte, pe Reddit, cu o simplă întrebare la post-ul lui Elon Musk: «Who wants to create a Reddit Hyperloop Team?». După o perioadă de șase luni, am devenit cofondatorul acestei companii. Am intrat în competiție datorită a două motive dependente: Elon Musk este unul dintre liderii inovației și datorită credinței și dorinței mele de a putea construi un design fezabil de capsulă Hyperloop“, afirmă Denis Tudor.

Astfel că echipa rLoop, din care făcea parte și el, s-a apucat de treabă. Prima sarcină a fost găsirea finanțării pentru construirea prototipului pentru trenul viitorului.

„Ceea ce cred că este mai interesant este faptul că am reușit să avem o campanie de succes pe platforma Indiegogo, acolo unde am câștigat o sumă importantă de bani din crowdsourcing. Cu acești bani și această infrastructură și cu un grup de 20 de oameni, am reușit să creăm o capsulă la scara de 1:4, relativ la dimensiunile reale a unui potențial tren. Această capsulă are opt motoare de levitație ce permit inexistența vreunei surse de frecare în tub, pe lângă cea cu aerul, pe care stă o structură de aluminiu cu o cameră presurizată pentru pasageri. Frânele, de asemenea, funcționează fără frecare, cu ajutorul curenților turbionari induși în șina de pe podeaua tubului. Aerodinamicitatea capsulei este mai bună decât noul Tesla Roadster“, afirmă tânărul.

Cu ideea lor au reușit să îl impresioneze pe Elon Musk, cu care Denis a avut ocazia să discute personal de două ori, și să câștige două premii importante: locul întâi pentru cel mai bun design pentru o capsulă Hyperloop și locul întâi pentru inovație, un an mai târziu.

În toamna anului 2017 a ales să urmeze un masterat la École polytechnique fédérale de Lausanne (EPFL), însă după doar două luni, universitatea i-a propus să își încheie masteratul într-un singur semestru, pentru a se putea înscrie direct la doctorat. Astfel că acum, Denis este doctorand în domeniul energiei.

Cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent

Acum, EPFLoop, echipa pe care Denis o conduce, s-a înscris într-o nouă competiție Hyperloop. „EPFL Hyperloop este divizia pe care o conduc momentan, unde activează 50 de studenți, doctoranzi, post-doctoranzi și profesori, dar în același timp îmi place să mă implic din punct de vedere tehnic. Această asociație se va lansa ca un start-up la finele verii acestui an, aici, în Elveția, la Lausanne. Toată lumea susține această idee, de la președintele EPFL până la conducătorul cantonului. Momentan, suntem în discuții de investiție cu potențiali oameni de afaceri care cred în ideea și background-ul meu. Există și un potențial investitor român cu dorință și putere de a susține această idee“, susține Denis.

Fost jucător de tenis de performanță, tânărul lucrează în jur de 15 ore pe zi, are o singură masă și o singură gustare la care se adaugă cele cinci espresso regulate la trei ore. Acum, el colaborează cu Elon Musk. Hyperloop vine cu un tub pentru testare, iar echipa lui Denis vine cu o capsulă ce poate circula în acel tub. Momentan, ei lucrează la un prototip ce poate levita și se poate propulsa cu viteze de până la 1.200 de kilometri/oră în vid, produs care trebuie să fie gata până în luna iulie.

O colaborare cu Elon Musk poate fi prelungită și după competiție, având în vedere că doctoratul lui Denis este bazat pe ceea ce încearcă miliardarul să realizeze.

 

Vezi cum arată generația 30 sub 30- ediția 2018

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii