Marți, SUA și statele europene plănuiesc impunerea unor noi sancțiuni împotriva guvernului de la Moscova pe fondul noilor acuzații de genocid. Președintele Volodymyr Zelenskiy a avertizat că ar putea fi descoperite mai multe cazuri de civili ucraineni uciși în zonele ocupate de invadatorii ruși.
Forțele ruse s-au retras săptămâna trecută din regiunile nordice ale Kievului, redirecționându-și operațiunile către sudul și estul Ucrainei. După aproape șase săptămâni de la invadarea țării, trupele ucrainene au recăpătat controlul asupra zonelor părăsite de ruși, printre care se numără inclusiv orașul Bucha, situat în regiunea nordică a capitalei, despre care oficialii ucraineni și presa internațională au transmis că este scena unui masacru coordonat de trupele ruse asupra civililor.
“Și acesta este doar un oraș. Una dintre multele comunități ucrainene pe care forțele ruse au reușit să le captureze (…) Acum, există informații că în Borodyanka și în alte orașe ucrainene eliberate, numărul de victime ar putea fi chiar mult mai mare”, a transmis președintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy, potrivit Reuters. Președintele a adăugat că se va adresa mai departe Consiliului de Securitate în cadrul unei reuniuni desfășurate marți.
Președintele american Joe Biden a cerut inițierea unui proces împotriva lui Vladimir Putin sub acuzația de “crime de război”. În acest context, Statele Unite vor cere Adunării Generale a ONU suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului.
Rusia a negat orice acuzație legată de uciderea civililor și a spus că va prezenta marți, la reuniunea Consiliului de Securitate ONU, „dovezi empirice” care să demonstreze că forțele sale nu sunt implicate.
Ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a declarat că a vorbit cu Antonio Guterres, secretarul general al ONU, despre situația din Bucha și a subliniat că „Ucraina va folosi toate mecanismele disponibile ale ONU pentru a colecta dovezi și a cere socoteală criminalilor de război ruși”. De asemenea, Kuleba a discutat telefonic cu Wang Yi, ministrul de externe al Chinei. Poziția reiterată de guvernul chinez vizează soluționarea conflictului ruso-ucrainean prin dialog și negocieri.