Spartan, cel mai mare lanț de restaurante fast-casual cu specific grecesc din Europa de Est, dezvoltat în sistem de franciză, și-a extins rețeaua. Noul restaurant a fost deschis în sistem de franciză de antreprenorul Remus Cosovanu, prin compania Corebos.
Locația reprezintă cel de-al 19-lea restaurant Spartan deschis de Remus Cosovanu în cadrul portofoliului său de francize. Investiția s-a ridicat la aproape 2 milioane de lei. Restaurantul are o suprafață de 248 de mp (include o terasă exterioară de 100 de mp).
„Intrarea în Satu Mare reprezintă un pas important în dezvoltarea rețelei Spartan și ne-am bucurat să aducem brandul nostru într-un oraș cu o identitate locală puternică și o comunitate activă. Ne dorim ca noul restaurant să devină un loc în care oamenii să găsească preparatele pe care le apreciază, servite rapid, în condiții de calitate și la prețuri accesibile. Pentru noi, fiecare deschidere înseamnă oportunitatea de a câștiga încrederea atât a clienților locali, cât și a antreprenorilor aflați în căutarea unui model autohton de franciză care și-a dovedit deja eficiența”, a declarat Gabriel Melniciuc, CEO Spartan.
Potrivit oficialilor brandului, în primele patru zile de la deschidere, s-au înregistrat vânzări de peste 200.000 de lei.
În 2025, rețeaua Spartan a înregistrat o cifră de afaceri de peste 270 de milioane de lei.
Spartan a fost fondat în 2012 de către antreprenorul Ștefan Mandachi. Începând cu anul 2023, Spartan face parte din grupul de francize Strong MND Corporation S.R.L. Rețeaua numără în prezent 56 de restaurante, dintre care 24 de spații proprii și 32 în sistem de franciză. Locații Spartan sunt deschise în București, Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brașov, Brăila, Constanța, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Focșani, Galați, Iași, Piatra Neamț, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgu-Jiu, Timișoara, Turda, Turnu-Severin. La nivel național, rețeaua Spartan are peste 1.000 de angajați.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.