Reprezentanții agenției Simona Kessler International Copyright Agency Ltd, Simona Kessler și Andreea Focșăneanu, semnalează că, în 2023, titlurile de cărți pentru copii au fost în scădere din cauza costurilor mari de tipar, hârtie și drepturi de autor.
Forbes: Care au fost primele trei evenimente importante care s-au întâmplat în activitatea agenției dvs în anul 2023?
Simona Kessler: „Eveniment”, preluat din franțuzescul „événement”, provine din latinescul „evenire” care înseamnă a păți, a trece, a se întâmpla, a avea loc, a petrece.
De pățit n-am pățit nimic major, ceea este foarte important în vremurile războinice și instabile economic în care trăim și pot spune că agenția noastră a trecut anul cu bine cu o scădere doar de 20% față de 2022.
De întâmplat s-a întâmplat Matt Salinger la București în iunie 2023, venit la filmări în Romania și s-a întâmplat ca Mircea Cărtărescu să fie bucuros să se întâlnească cu fiul autorului său preferat! Astfel a avut loc un dialog formidabil în Grădina Cărturești, care a strâns zeci de oameni în plină vară. Un eveniment-surpriză, inițiat de agenția noastră, care s-a înscris în seria de evenimente prilejuite de aniversarea a 25 de ani a Bibliotecii Polirom!
S-au mai întâmplat Narine Abgaryan prezentă în luna mai la lansarea romanului Simon, apoi în iunie Zeruya Shalev cu lansarea volumului Destin, la Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara Vesna Goldworthy cu o lectură din romanul Cortina de Fier, toate autoare publicate de Humanitas Fiction, apoi la Timișoara, dar și București Francesc Miralles pentru lansarea cărții Maneki Neko, publicată de Humanitas.
Aceste treceri pe plaiurile noastre ale autorilor reprezentați de agenția noastră sunt adevărate petreceri pentru cititorii fideli, iar in spatele efervescenței publice stă strânsa colaborare între edituri și agenția noastră.
De petrecut am petrecut la sfârșit de an, așa cum facem de peste 20 de ani încoace, când invităm editori, distribuitori, tipografi și jurnaliști să fie împreună la un mic eveniment, pe care îndrăznesc să-l numesc, de branșă!
Forbes: Dar evenimentele importante în piața editorială din România pe care le-ați constat în perioada 2023-2024?
Andreea Focșăneanu: 2023 a fost un an anevoios, care a pus la încercare piața noastră editorială, însă pasiunea și experiența oamenilor din domeniu i-au determinat să caute soluții inventive, salvatoare.
Editurile s-au confruntat în continuare cu costurile ridicate ale tiparului, ale hârtiei, cu vânzările scăzute, cu distribuția încă șubrezită după a doua insolvență a lanțului de librării Diverta în 2022, dar într-un fel sau altul fiecare a reușit să ducă la bun sfârșit un 2023 dificil.
Din păcate nici începuturile lui 2024 nu au fost mai promițătoare. Evenimentul care a marcat industria este, fără doar și poate, insolventa elefant.ro de la începutul anului, care i-a destabilizat pe mulți jucători din piață.
Februarie și martie 2024 au fost două luni grele în care fiecare a încercat să caute o cale viabilă de a merge mai departe.
Dincolo de evenimentul dramatic al insolvenței elefant.ro, 2024 este însă un an aniversar: cinci edituri împlinesc 30 de ani de la înființare: TREI, PARALELA 45, CORINT, GAMA, HERALD!
Nu în ultimul rând și agenția noastră împlinește anul acesta 30 de ani! Profit de această ocazie să le și să ne urez mulți ani înainte cu multe cărți și să mulțumesc în primul rând Simonei Kessler care a avut curajul de a porni în această aventură extraordinară în 1994, precum și echipei noastre: Adriana Marina, Roxana Tănase-Sahanagiu, Alina Bunea, Alexandra Dumitru, Thomas Kessler.
Forbes: Care sunt domeniile/categoriile de carte care au funcționat cel mai bine în 2023 (solicitate de editorii români)?
Andreea Focșăneanu: S-au vândut mai bine cărțile de non-ficțiune: psihologie, parenting, popular-science, self-help de calitate, istorie, memorii.
Sunt în scădere titlurile pentru copii, ceea ce este îngrijorător, dar explicabil având în vedere costurile mult mai mari de tipar, hârtie, drepturi de autor (și pentru text și pentru ilustrații, fișiere).
O bucurie în această perioadă relativ aridă ar fi însă creșterea interesului pentru literary fiction! Sunt câteva colecții de ficțiune extrem de puternice precum Anansi, Raftul Denisei, Biblioteca Polirom, Musai care concentrează, fără exagerare, cele mai talentate voci ale literaturii contemporane și care în 2023 au achiziționat titluri remarcabile, multe dintre ele aflate acum în pregătire, de neratat spre finalul anului 2024 și în primăvara anului 2025: Sofia Andrukhovich – AMADOKA, Paul Auster – BAUMGARTNER, Naoise Dolan – THE HAPPY COUPLE, Michael Cunningham – DAY, Margaret Atwood – HAG-SEED!
Forbes: În ce măsură Inteligența Artificială poate să modifice activitățile editorilor, librarilor și, în general, piața de carte? Considerați că este o amenințare sau, dimpotrivă, un instrument eficient pentru publishingul de carte?
Andreea Focșăneanu: Majoritatea contractelor de licență de traducere nu permit ca în procesul de traducere, editare, grafica copertelor etc. să fie folosită inteligența artificială, exceptând cazul în care autorul își dă acordul în scris. Autorii și editorii din alte țări au luat deja de ceva vreme atitudine împotriva utilizării IA în domeniul editorial, fiind vorba de încălcarea dreptului asupra proprietății intelectuale.
În decembrie 2023 Parlamentul European a adoptat un regulament privind IA, iar în 13 martie 2024 a aprobat Legea privind inteligența artificială. Romania va trebui să se alinieze reglementărilor europene.
Pe editori îi încântă avantajele și îi înspăimântă deopotrivă riscurile nemaiîntâlnite ale IA. În acest moment este greu de imaginat că o mașinărie, fie ea și inteligentă, ar putea înlocui munca de vrăjitor a unui director editorial, subtilitatea și rafinamentul unui traducător bun, priceperea și sârguința unui redactor. Probabil că pe termen lung vom discuta altfel.
Forbes: Alegerile electorale din acest an vor avea un impact asupra pieței de carte din România? Care sunt estimările dvs pentru piața de carte din 2024?
Simona Kessler: Întrebarea asta îmi amintește de metafora din piesa lui Paul Zindel: Efectul razelor gamma asupra crăițelor, cam așa întrevăd impactul alegerilor.
Fie-mi iertat pesimismul, dar experiența ultimilor 35 de ani m-a învățat că impactul alegerilor asupra politicilor culturale care să sprijine constructiv domeniul editorial și să încurajeze cititul în mod eficient pe termen lung etc. tinde spre zero!
Nu pot decât să ne doresc ca de acum încolo să fie altfel, ca statisticile INS să nu arate „că 11 milioane de români nu au citit nicio carte în ultimul an” (septembrie 2023).
De la pandemie încoace, după doi ani de război prelungit în Ucraina, după izbucnirea conflictului israelo-palestinian în toamna lui 2023 este greu să mai faci o estimare corectă.
2024 a demarat greu, dar din primăvară încoace editurile și-au intensificat campaniile de promovare, din ce în ce mai creative, generând vânzări mai bune, iar sezonul toamna/iarnă este promițător. Mă hazardez, așadar, să fiu optimistă și estimez o stabilizare a pieței de carte cu o ușoară scădere de 15-20% față de 2023.
(29 iunie 2024)
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.