Senatul României a instalat un sistem automat de colectare a ambalajelor incluse în Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), în cadrul unui proiect realizat în parteneriat cu Asociația ECOTECA, TOMRA și Restaurant Rustic.
Echipamentul este amplasat în zona Restaurantului Rustic din incinta Senatului și permite angajaților, personalului administrativ și vizitatorilor să returneze ambalajele cu garanție direct la locul unde acestea sunt generate.
Proiectul urmărește promovarea colectării separate a ambalajelor în instituțiile publice și susținerea obiectivelor economiei circulare.
Sistemul de Garanție-Returnare, lansat în noiembrie 2023, are ca țintă pentru anul 2026 o rată de colectare de 90% pentru ambalajele din plastic și metal și de 85% pentru cele din sticlă.
Potrivit datelor RetuRO, de la lansarea sistemului și până în prezent au fost returnate peste 771 de mii de tone de ambalaje. Dintre acestea, peste 769 de mii de tone au fost predate spre reciclare, iar peste 738 de mii de tone au intrat efectiv în instalațiile de reciclare.
Reprezentanții Senatului au transmis că implementarea proiectului face parte din demersurile instituției de susținere a dezvoltării durabile și a economiei circulare. La rândul lor, partenerii implicați în proiect au arătat că extinderea infrastructurii de colectare este necesară pentru atingerea obiectivelor SGR și pentru facilitarea accesului populației la puncte de returnare.
Sistemul automat de colectare este furnizat de compania TOMRA și poate prelua toate tipurile de ambalaje incluse în Sistemul de Garanție-Returnare.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.