FacebookTwitterLinkedIn

Ryanair a raportat luni cel mai mare profit înregistrat vreodată după impozitare pentru trimestrul octombrie-decembrie şi a declarat că rezervările din ultimele săptămâni pentru zboruri de Paşte şi de vară au fost ”foarte solide”, stimulate de cererea călătorilor asiatici şi de un dolar american puternic.

”Rezervările nu dau semne de recesiune în acest moment. Am avut rezervări record în săptămâna a doua şi în săptămâna a treia din ianuarie, cerere foarte puternică pentru Paşte şi vară, fără stimulare tarifară”, a declarat directorul financiar Neil Sorahan pentru Reuters.

Săptămâna trecută, rivalii Wizz Air şi EasyJet au raportat, de asemenea, rezervări puternice pentru vară.

Ryanair, cel mai mare operator aerian din Europa în funcţie de numărul de pasageri, a declarat că a câştigat 211 milioane de euro (229,40 milioane de dolari) în cele trei luni încheiate la 31 decembrie, al treilea trimestru al exerciţiului său financiar.