Regia Naţională a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvică Suceava scoate la licitaţie un contract estimat la 7,7 milioane de lei pentru servicii de regenerare a pădurilor – pepiniere 2027.
Potrivit unui anunţ publicat pe site-ul de achiziţii publice, contractul este împărţit pe loturi, aferente Ocolului Silvic (OS) Iacobeni, OS Cârlibaba, OS Pojorâta, OS Vama, OS Stulpicani, OS Gura Humorului, OS Râşca şi Pepinierei Silvice Salcea.
Ofertele pot fi depuse pentru toate loturile, precizează Romsilva.
Valoarea totală estimată a contractului se ridică la aproximativ 7,7 milioane de lei. Pe loturi, sumele sunt repartizate astfel: Ocolul Silvic Iacobeni (Lot-0001) – circa 766 de mii de lei, fără TVA; Ocolul Silvic Cârlibaba (Lot-0002) – aproximativ 287 de mii de lei, fără TVA; Ocolul Silvic Pojorâta (Lot-0003) – circa 882 de mii de lei, fără TVA; Ocolul Silvic Vama (Lot-0004) – aproximativ 1,23 milioane de lei, fără TVA; Ocolul Silvic Stulpicani (Lot-0005) – circa 881 de mii de lei, fără TVA.
Tipul procedurii este licitaţie deschisă. Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 17 noiembrie, ora 15:00 pentru toate loturile.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.