Doar 5,2% dintre întreprinderile din România cu cel puțin 10 angajați utilizau tehnologii de inteligență artificială în 2025, față de media de 20% la nivelul Uniunii Europene, potrivit Eurostat.
Compania românească de software Roweb dezvoltă agenți AI destinați automatizării unor procese de business, una dintre aplicațiile vizate fiind gestionarea apelurilor și programărilor în clinicile medicale și stomatologice.
O analiză MedOcean, realizată pe baza a peste 100 de mii de convorbiri și prezentată de Agerpres în ianuarie 2026, arată că 39,6% dintre solicitările pentru programări medicale noi nu sunt finalizate la primul apel. În aproape jumătate dintre aceste cazuri, motivul este lipsa disponibilității sau absența unei alternative clare pentru pacient.
Datele indică și diferențe importante în funcție de rapiditatea răspunsului: rata de finalizare a programărilor ajunge la 88,35% atunci când poate fi oferit un loc în aceeași zi, în timp ce în situațiile în care disponibilitatea este neclară sau amânată scade la 5,84%.
Telefonul rămâne un canal important pentru accesul la servicii medicale în România. În 2024, doar 9,1% dintre români au utilizat un website sau o aplicație pentru a face o programare medicală, comparativ cu 39,8% la nivel european, potrivit Eurostat. Aproximativ 19% dintre apelurile către clinici sunt solicitări de informații despre tarife, servicii sau condițiile consultațiilor.
Pentru a răspunde acestor situații, Roweb dezvoltă prin platforma Roweb.ai un agent vocal bazat pe inteligență artificială, care poate prelua apeluri, furniza informații despre servicii și tarife și gestiona solicitări de programare sau reprogramare. În funcție de integrarea cu sistemele clinicii, agentul poate identifica și propune intervale alternative atunci când cel solicitat nu este disponibil.
Soluția poate prelua apeluri în afara programului de lucru sau în perioadele aglomerate. Compania precizează că tehnologia este destinată automatizării activităților repetitive, nu înlocuirii personalului de la recepție, iar solicitările care necesită evaluare medicală sau intervenție umană rămân în responsabilitatea angajaților clinicii.
„Valoarea unui agent AI trebuie să se vadă într-un proces concret: câte apeluri a preluat, câte solicitări a gestionat și cât timp a economisit echipei”, a declarat Cristian Ducu, AI Product & GTM Lead la Roweb.
Compania dezvoltă și alte aplicații de inteligență artificială. Pentru firma de recrutare Talisman, Roweb a realizat AICV, un instrument care automatizează citirea CV-urilor și extragerea informațiilor. Potrivit companiei, într-un scenariu operațional documentat, timpul de procesare a unui CV, inclusiv verificarea umană, a scăzut de la 19 minute la aproximativ 2,5 minute, o reducere de 87%.
Portofoliul include și soluții pentru gestionarea inițială a solicitărilor de daună în asigurări, precum și instrumente de analiză a imaginilor pentru identificarea defectelor și neconformităților în procesele de producție.
La nivel european, 20% dintre întreprinderile cu cel puțin 10 angajați utilizau tehnologii AI în 2025. În Danemarca, ponderea era de 42%, în Finlanda de 37,8%, iar în Suedia de 35%, conform Eurostat.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.