România urmăreşte să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea producţiei de semiconductori, sector pe care încearcă să îl construiască alături de mediul de afaceri, a declarat joi ministrul Economiei, Florin Spătaru, într-o conferință organizată de Agerpres.
“Ministerul Economiei a iniţiat demersurile pentru redeschiderea minelor, astfel încât să poată fi procesate în România metale precum cuprul. În perioada următoare vom putea asigura finanţarea necesară pentru a procesa aceste materii prime. Sunt paşi importanţi pe care îi putem face doar împreună cu mediul de afaceri”, a spus Spătaru.
România deține atât rezerve de cupru, cât și de grafit, ambele materiale având utilizări în multe sectoare economice.
Potrivit ministrului, autoritățile au transmis Comisiei Europene o listă a companiilor eligibile să participe la programul finanţat prin Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de 500 de milioane de euro.
Totdată, România vrea să atragă “o parte importantă” din fondurile de 43 miliarde de euro disponibile pentru dezvoltarea industriei semiconductorilor, a mai spus Spătaru.