FacebookTwitterLinkedIn

Un ceas de buzunar fabricat manual pe parcursul a cinci ani, de artizanul britanic Roger Smith, a fost vândut cu 4,9 milioane de dolari la o licitație organizată la New York de Casa Phillips.

Nu trebuie să fii colecționar sau cunoscător pentru a-ți da seama imediat că ceasul de buzunar Roger Smith No 2 este o operă de artă orologeră. E suficient să privești cadranul lucrat exclusiv manual, cu vârfurile în formă de inimă, sculptate în aur, ale minutarului și orarului, și vei înțelege că ai în față o capodoperă.

Finalizat în 1998, ceasul are diametrul de 66,5 mm și carcasa din aur galben. Estimat la peste un milion de dolari de casa de licitații, Roger Smith No 2 a avut nevoie de cinci ani pentru a fi finalizat. După cum însuși artizanul declară, este cel mai important ceas realizat de el și „o mărturie a creațiilor incredibile de care este capabilă mâna omului prin perseverență, dedicație și efort neobosit”.

Vorbim de Roger Smith No 2 pentru că primul ceas al britanicului a fost respins de George Daniels, cel mai important producător de ceasuri din Marea Britanie a secolului al XX-lea. Deși lucrase 18 luni la el, ceasul nu i-a adus lui Smith mult râvnita ucenicie la Daniels.

Smith era doar unul dintre numeroșii ceasornicari care sperau să prindă un „internship” la Daniels, toți fiind inițial respinși de maestrul britanic, după cum scrie Michael Clerizo în biografia „George Daniels: A Master Watchmaker & His Art”. Dintre toți, doar Smith s-a întors cu al doilea ceas, cel care a fost vândut acum cu 4,9 milioane de dolari. A lucrat la el cinci ani, în garajul părinților săi – nu e o glumă.

Daniels a aprobat noul ceas de la prima vedere, iar Smith a devenit unicul său ucenic. „O decizie înțeleaptă”, apreciază reprezentanții casei Phillips, „fiindcă altfel astăzi nu am fi vorbit despre brandul Roger Smith, iar lumea orologeriei independente ar fi fost cu siguranță mai săracă”.