
Pe fondul restricţiilor impuse de pandemia de Covid, care au lovit puternic afacerile horeca, Ionuţ Negoiţă, proprietarul Rin Grand Hotel a anunţat închiderea ultimelor camere rămase în circuitul turistic al acestui complex şi transformarea lor în apartamente.
Pandemia a lovit atât sectorul turistic, cât și pe cel al organizării de evenimente, astfel că cele 34 de săli de conferințe ale Rin Grand Hotel au fost mai mult goale din 2020 încoace.
Anul trecut mai funcționau în regim hotelier doar 480 de camere ale acestui complex, din cele aproape 1.500 pe care le avea la deschiderea din 2007. Acestea au fost reconfigurate în unități rezidențiale acum șapte ani, soartă pe care o vor avea și camerele de hotel rămase. Acestea erau încadrate la categoria 4* și listate pe booking.com. Complexul beneficiază și de o zonă de spa, cu piscină și zonă de wellness, care vor fi menținute în viitoarea configurație.
„În ultimii doi ani am pierdut foarte mulți bani, am adus de acasă aproape 2 milioane de euro”, declară pentru Forbes Ionuț Negoiță, proprietarul Rin Grand Hotel. Pierderile complexului hotelier s-au ridicat la aproape 3 milioane de euro în perioada pandemiei.
Camerele de hotel vor fi transformate în apartamente cu una, două și trei camere, care vor fi scoase la vânzare începând din primăvara acestui an.
Credit foto: Rin Grand Hotel, Shutterstock