FacebookTwitterLinkedIn

După invazia Ucrainei de către Rusia, care a dus la creșterea prețurilor petrolului, eforturile industriei auto de a crește producția de vehicule electrice pot fi împiedicate de o creștere a prețurilor la nichel – un metal extras din Rusia și folosit pentru baterii.

Tranzacționarea nichelului a fost oprită marți la Bursa de Metale din Londra, după ce prețul a urcat la peste 100.000 de dolari pe tonă. La fel ca și petrolul, acesta este un produs afectat indirect de sancțiunile internaționale dure și ample impuse Rusiei pentru a-l presa pe președintele Vladimir Putin să-și regândească atacul asupra Ucrainei . Până acum, nichelului nu i-au fost aplicate sancțiuni în mod direct, adaugă Forbes.com.

Rusia este al treilea cel mai mare producător de nichel, după Indonezia și Filipine, exploatând 250.000 de tone în 2021, potrivit datelor guvernului SUA. Alături de baterii, metalul este necesar și pentru a face oțel inoxidabil, iar temerile de întrerupere a aprovizionării înseamnă costuri mai mari pentru producători. Costul în creștere al nichelului ar putea adăuga aproximativ 1.000 de dolari la prețul unui vehicul electric mediu.

Alături de nichel, crește și prețul altor metale pe care se bazează industria auto, inclusiv paladiul – necesar pentru convertoarele catalitice – cât și litiul și cobaltul, care sunt, de asemenea, folosite pentru baterii. Acest lucru va face mai dificilă reducerea prețului bateriilor mașinilor electrice, chiar dacă tehnologia continuă să se îmbunătățească.

Producătorii europeni care se bazează cel mai mult pe nichelul rusesc vor resimți cel mai mare impact. Cu toate că Europa vrea să se îndepărteze de petrolul Rusiei și să treacă de la vehiculele pe combustibil fosil la vehiculele electrice, va trebui totuși să se bazeze pe aprovizionarea cu nichel a Rusiei.