Oamenii pot să experimenteze fericirea la adăpostul unui loc sigur. Viața decentă necesită o siguranță economică (resurse financiare adecvate și ceva provizii), coeziune (oamenii împărtășesc așteptări și trăiesc într-o societate ce rezistă împreună și care poate gestiona tensiuni) și incluziune socială (drepturi ale oamenilor), precum și capacitare (oameni capabili să își controleze propriile vieți și să profite de oportunitățile sociale, economice și culturale). Și așa încep să-și construiască ziduri.
Filmul Cetățeanul Kane relatează povestea unui bărbat care pare să aibă acces la putere, bani, poziții, în lumea exterioară, dar, în sinea lui, simte absența împlinirii. Zidurile construcției își au rolul și rostul lor. Protejează, apără, împlinesc anumite nevoi. Certitudinea însă poate paraliza. Căutarea lăuntrică a noutății, dezvoltarea relațiilor interpersonale pot genera satisfacții importante și pot fi preambul pentru generarea fericirii. Așa începem construcția de poduri; către/dinspre noi și către ceilalți. Căci un pod nu se susține dintr-o singură parte.
Mi-am întrebat colegii ce ar alege: poduri sau ziduri. Mi-a plăcut teribil că întâi de toate s-au amuzat. E o întrebare capcană, m-au întrebat unii. Opțiunile au fost fie pentru una, fie pentru cealaltă variantă, fiecare argumentându-și rapid alegerea. Firile conservatoare au optat pentru ziduri, spunând că mai presus de orice este stabilitatea, iar podul îl treci după ce ai securitate. Ziduri, să stau liniștit, mi-a răspuns prompt un prieten.
De cealaltă parte, podurile au fost alese de persoanele creative, pe criterii de nivel al dezvoltării personale. De fapt, important nu e neapărat răspunsul pe care mi l-au dat mie, ci faptul că pentru o clipă s-au oprit și s-au gândit la sine și la ceilalți.
Nu există descoperire sau teorie în psihologia pozitivă care să nu sublinieze importanța celorlalți pentru sănătatea și fericirea noastră. Dovadă pentru acest lucru stă și povestea următoare. Doi frați aveau permanent conflicte, având și proprietățile apropiate. Într-una din zile, unul dintre ei ia decizia să cheme un constructor căruia să-i ceară ca între casa lui și casa fratelui să construiască un zid mare. Pleacă la serviciu a doua zi, lăsându-l pe constructor să înceapă lucrul. Acesta, știind de relația celor doi, optează pentru construcția unui pod între cele două proprietăți. Când celălalt frate se întoarce de la muncă și vede podul, cu lacrimi în ochi, vine către fratele său și își cere iertare pentru toate câte fuseseră între ei. Trebuie să învățăm să folosim pesimismul ca rețetă pentru buna dispoziție, pentru că deținem puterea de a ne schimba starea de spirit.
Oamenii obișnuiesc să construiască prea multe ziduri și prea puține poduri. Indiferent că vorbim despre poduri sau ziduri, vorbim, de fapt, despre construcție. De sine. Într-o anume etapă. Psihologul american George A. Kelly a dezvoltat o teorie numită Teoria construirii personale. Potrivit lui Kelly, termenii pe care îi folosim pentru a ne referi la lucruri sau la noi înșine reflectă modul în care percepem aceste lucruri. De acolo, ceea ce a spus Kelly a fost că vorbele prin care interpretăm un fenomen nu neapărat descriu acest fenomen, ci reflectă, mai degrabă, percepțiile noastre despre el. E valabil și în cazul cuvintelor. Kelly a diferențiat multe tipuri și funcții ale construcțiilor, precum și diferitele variabile care participă astfel încât un construct să fie considerat valabil sau nu sau să formeze diferite sisteme.
De asemenea, în teoria sa, discută despre permeabilitatea construcțiilor, adică cât de mult pot fi aplicate sau modificate și în ce condiții. Personalitatea fiecărui individ este o construcție unică. Pornind de la moștenirea genetică, individuală și irepetabilă, fiecare dintre noi va parcurge în viață un itinerar absolut diferit de al oricărui alt individ, va traversa situații, experiențe de viață unice, va întâlni anumite persoane, în anumite contexte, care-l vor influența în mod particular.
Personalitatea este, totodată, o construcție socială, ceilalți contând în drumul devenirii noastre atât ca modele, cât și ca repere, ca termeni de referință. Sinele social are trei componente: componenta cognitivă sau conceptul de sine, componenta afectivă sau stima de sine și componenta comportamentală sau prezentarea de sine. Cum se formează conceptul de sine? Conform teoriilor, obținem cunoașterea din mai multe surse: introspecția, evaluarea reflectată (feedback-ul pe care-l primim de la ceilalți în legătură cu propria persoană), compararea socială, autopercepția, interiorizarea rolurilor.
Pentru a atinge fericirea, uită de ea, spune un prieten bun. Concentrează-te mai ales pe activități și relații de valoare. Fă-ți ziduri care să-ți confere minimum de confort și orientează-te să construiești poduri. Suntem fericiți dacă ne apreciem viețile, valorificându-le.
Există un secret pentru o viață fericită? Cred că da, și aceasta e mulțumirea. Dacă trăim în prezent, dacă ne prețuim amintirile, ne apreciem pentru fiecare lucru oricât de mărunt ar părea și avem credință, fiind recunoscători pentru ce avem.
Descoperim zilnic că lucrurile care ne provoacă bucurie și ne fac fericiți sunt plăcerea de a face lucruri care ne plac, implicarea (să te simți interesat de activitățile tale, să fii conectat la ceilalți) și să simțim că ceea ce facem contează.
Nu degeaba se spune că, în drumul tău spre destinație, nu uita să te bucuri de călătorie!