În goana pentru completarea portofoliului, marii furnizori de servicii de sănătate sunt cu ochii pe jucătorii cu performanțe bune, pentru achiziții.
După ce MedLife a preluat Dent Estet, rețeaua Regina Maria a făcut un pas similar, prin achiziția Clinicilor Dentare Dr. Leahu. Afacerea, pornită acum 13 ani în sudul Bucureștiului, cu un cabinet în Popești-Leordeni, a ajuns în 2022 să devină unul dintre actorii principali ai pieței de stomatologie, prezent în 13 orașe din țară, cu 169 de cabinete, în 19 clinici.
Dar dr. Ionuț Leahu nu a renunțat complet la independență, alegând să păstreze o participație de 49% în noul acționariat al furnizorului de servicii stomatologice. El crede că „marea schismă dintre stomatologie și medicina generală aduce doar minusuri”, astfel că acum, împreună cu un alt lider din industria medicală, „învățăm unii de la alții, unindu‑ne know-how-ul, infrastructura și specializările”.
Rețeaua Clinicile Dr. Leahu a avut o evoluție accelerată în ultimii ani, ajungând, prin cele 19 clinici, să acopere toate regiunile istorice. „În rezultate concrete de business, suntem, în prezent, o echipă de 500 de persoane, dintre care 200 de medici”, explică dr. Ionuț Leahu pentru Forbes România. Anul trecut, compania a înregistrat venituri de peste 26 de milioane de euro (132 de milioane de lei), în creștere cu 31% față de anul precedent.
Fiecare clinică integrează cel puțin un centru de radiologie dentară digitală, iar rețeaua dispune și de propriul centru de instruire pentru medici specialiști, medici rezidenți și asistenți medicali. Peste 5.000 de pacienți trec lunar pragul clinicilor de stomatologie. Printre aceștia se numără și numeroși români din diaspora sau pacienți străini, atrași de calitatea serviciilor din România, dată de competențe înalte, tehnologie și cazuistica bogată, la un nivel de preț mult mai mic. Dr. Leahu și-ar dori ca România să devină din ce în ce mai vizibilă pe harta turismului dentar, de aceea implementează campanii de informare și educație. Numărul pacienților străini a crescut în 2022 față de 2021, atât români din diaspora, cât și străini care au ales România ca destinație pentru turism dentar.
„Procentul celor care vin din străinătate în clinicile noastre variază de la oraș la oraș, nu există un tipar”, explică dr. Leahu. „Un exemplu bun este la Timișoara, unde, din totalul reabilitărilor complexe, 40% au venit din afara țării”, adaugă el.
Iar pentru că factorul preț este unul dintre cei mai limitatori în accesul pacienților la intervenții stomatologice, rețeaua de clinici a gândit pachete de abonamente, valabile atât pentru companii, cât și pentru persoane fizice. Lansate anul trecut, acestea au ajuns să totalizeze peste 17.000 de abonați din ambele categorii. „Abonamentul este cel mai bun instrument pentru prevenție și vestea bună este că acesta intră în plafonul de decontare pe care îl avem în relația cu statul român ca impozite pe care le plătim ca angajator și ca angajat, este vorba de un buget de 400 de euro”, spune dr. Ionuț Leahu. Pachetele pentru companii pornesc de la valoarea de 25 lei/lună per angajat, iar cele pentru persoane fizice de la 36 lei/lună.
Poziționarea companiei nu a fost însă „niciodată prin preț, ci prin abordarea diferită a serviciului medical”, spune dr. Leahu, care consideră că se situează în zona de preț corectă pentru standardul de servicii oferite. „În stomatologie, dacă nu aloci întregul buget necesar pentru a-ți rezolva complet problema, rezultatul poate fi 0 sau cu minus. Sunt multiple cazuri în care pacientul primește un plan de tratament, un buget și decide să se trateze în altă parte unde este mai ieftin și revine după un an și fără dinți, și fără buget, pentru că tratamentul nu a fost lucrat până la capăt și nu a primit niciun fel de rezultat”, punctează el.
Clinicile au aplicat, în 2022 și 2023, o creștere de prețuri de o cifră la tarifele practicate, versus rata anuală a inflației, care, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), a ajuns la 11,23% în aprilie 2023, de la 14,53% în martie 2023. „Am reușit acest lucru pentru că am ținut creșterea de costuri operaționale la aproape de jumătate din valoarea inflației. Unul dintre motive a fost acela că suntem cei mai mari utilizatori la nivel național pentru toate tehnologiile pe care le folosim zi de zi, fapt recunoscut nu doar de distribuitori, ci chiar direct de producători”, mai spune fondatorul companiei.
Sănătatea dentară, la coadă
În ciuda faptului că traversăm un context pozitiv ca receptivitate și intenție a populației, în ce privește serviciile stomatologice, românii ajung la cabinet atunci când îi doare ceva, mai degrabă decât pentru a preveni. Dr. Leahu crede că mai este foarte mult de construit pentru a asigura sănătatea dentară a românilor. Compania realizează de cinci ani încoace, alături de Kantar, un barometru al comportamentului românilor față de serviciile de asistență medicală stomatologică. Cel mai recent raport arată că, în 2022, aproximativ 57% dintre români au accesat serviciile stomatologice, cel mai mare procent din 2018 până în prezent.
Mai mult, intenția pozitivă în ceea ce privește obiceiurile de consum se păstrează și pentru anul în curs, iar 63% dintre români declară că intenționează să viziteze medicul stomatolog în 2023, urmând să investească un buget anual de până la 2.000 de lei.
Mai multe familii declară că merg cu copiii la dentist. 72% dintre cei care au copii în îngrijire spun că și-au dus copiii la dentist în 2022, în creștere cu aproape opt procente față de 2021, iar evoluția pozitivă este de câteva procente pe fiecare categorie de vârstă. Și încrederea în medicul stomatolog a crescut cu 6 procente în ultimii ani, până la 96%, iar intenția de vizită pentru controlul general este de 80% în 2023.
„Acestea par semne pozitive în privința deschiderii oamenilor pentru accesarea serviciilor stomatologice. Cu toate acestea, ne aflăm încă departe de Uniunea Europeană în privința ratei de accesare și numărului mediu anual de consultații stomatologice. Autodiagnosticarea, motivul principal pentru care românii declară că nu ajung la dentist, a crescut cu 13 procente în ultimii cinci ani; practic, unu din cinci români spune că nu are afecțiuni stomatologice, ceea ce intră în contradicție cu gradul de incidență în creștere pe fiecare dintre afecțiunile pentru care oamenii au accesat serviciile stomatologice, iar prețul a devenit un aspect extrem de presant pentru oameni”, consideră dr. Ionuț Leahu.
Rețeaua de clinici își menține și în următoarea jumătate de an interesul pentru tranzacții și achiziții, deschiderea pentru oportunități de parteneriate și dezvoltarea de clinici greenfield. Compania se uită cu interes la orașe în care nu este prezentă, atât de talie mică, cât și le cele care au un centru universitar.
În 2022 s-au făcut investiții de 1,5 milioane de euro în două clinici noi, în Brașov și în București, după ce în 2021 s-a alocat un buget de peste trei milioane de euro pentru extinderi la Cluj, Galați și Ploiești. „Ne-am asumat un rol mare pentru a aduce o transformare adevărată în domeniul nostru”, explică dr. Leahu. Transformarea înseamnă și pregătirea generațiilor viitoare de specialiști. Astfel, compania are, în permanență, 40 de medici în programele de pregătire, în condițiile în care acest proces durează, în funcție de specializare, între unu și cinci ani.