Cautare




, Redactor Forbes România

Industrie |
|

Parcul comercial Doraly a închiriat un pavilion nou retailerului danez Jysk

Doraly Expo Market, unul dintre cele mai mari parcuri comerciale specializate în articole pentru casă și produse alimentare din România, a închiriat  unul dintre cele 3 noi pavilioane deschise anul acesta gigantului danez Jysk.
Alexandru Rusu_CEO Doraly

Cunoscutul lanț de retail va inaugura noul magazin cel mai probabil în această toamnă, într-un spațiu de 1350 mp, cu ieșire la DN2, pentru amenajarea căruia Expo Market Doraly a investit 1 milion de euro.

Extinderea și modernizarea spațiilor disponibile pentru închiriere reprezintă consecința firească a dezvoltării activității Doraly Expo Market. În plus, numărul de vizitatori, ce a atins 3 milioane în 2018, își menține tendința de creștere, solicitările merg către o gamă tot mai diversificată de produse, iar noi încercăm să le venim în întâmpinare, atrăgând tot mai mulți comercianți de marcă, așa cum este și Jysk, spune Alexandru Rusu, CEO Doraly

Pavilionul P10, care va găzdui Jysk, face parte dintr-un efort amplu de extindere a parcului comercial Doraly care cuprinde alte două pavilioane, P9 și P11.

P9 este un pavilion destinat exclusiv comerțului de tip retail, cu spații disponibile pentru închiriere între 360 și 2000 mp. Investiția totală se ridică la 5 milioane de euro pentru amenajarea celor 6.320 mp, cât măsoară pavilionul.

“Proiectul Doraly este unul important pentru piața actuală, mai ales dacă luăm în considerare tendința de dezvoltare a schemelor de retail cu preponderență pe structura parcurilor comerciale. Reușita proiectului demonstrează că orice zona neacoperită încă de astfel de proiecte poate fi exploatată cu o strategie bine pusă la punct. În cazul Doraly, o componentă importantă a strategiei are la bază contextul favorabil din punct de vedere comercial creat de istoricul zonei, unul caracterizat de comerțul cu amănuntul. De altfel discutăm deja cu retaileri de volum din zona de fashion, electronice și alimentar, proiectând pentru Doraly o acoperire consistentă din acest punct de vedere a zonei Afumați”, a declarat Cristina Toros, Senior Consultant, Retail Advisory & Transaction al CBRE România.

Cel de-al treilea spațiu nou este P11, un pavilion de mai mici dimensiuni, sub 200 mp, pentru închirierea căruia se poartă deja negocieri cu o bancă, lărgind astfel gama serviciilor de acest tip oferite chiriașilor. În acest moment, în Complexul Comercial Doraly sunt deja prezente Banca Transilvania, BRD – Societe Generale, First Bank și Idea Bank.

Toate cele trei noi pavilioane sunt personalizate în funcție de nevoile comercianților și oferă soluții moderne de comercializare și depozitare, sisteme de securitate de ultimă generație, eficiență energetică sporită care se traduce prin consum minim de energie și costuri de funcționare reduse.

“Strategia noastră de dezvoltare include extinderea componentei de comerț de tip cash &carry, prin configurarea spațiilor de peste 1500 mp destinate comerțului de acest tip, care permit atât comercializarea en-gros, cât și en-detail. Ne dorim să atragem în continuare comercianți interesați de modelul multichannel și de principiul prețurilor care scad proportional cu cantitatea comandată, pentru gamele complementare celor pe care le vindem deja, atât în offline, cât și în online, pe platforma doraly.ro”, a adăugat Alexandru Rusu.

Odată cu închirierea noilor pavilioane amenajate, numărul total al producătorilor, importatorilor și distribuitorilor din parcul comercial Doraly va ajunge la aproape 600 de comercianți distribuiți în 37 de pavilioane,  în timp ce pe platforma doraly.ro sunt listati 208 comercianti si un numar de aproximativ de  55.000 de articole expuse spre vânzare.

 

Vezi și: Doraly Expo Market investește peste 5 milioane de euro în extinderea parcului comercial și mizează pe cash & carry

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii