FacebookTwitterLinkedIn

Inspectorii Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat în perioada 6-13 ianuarie un număr de 72 de furnizori de energie electrică şi gaze. Dintre aceștia, în cazul unui număr de 27 de furnizori s-au constatat abateri în calcularea facturilor. 

Companiile furnizoare de energie au fost amendate cu 450.000 lei în total și obligate să recalculeze toate facturile ilegale. La acestea, s-au adăugat și 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii .

Acestea sunt primele rezultate ale Comandamentului pentru Energie – structură special creată de ANPC, aflată sub directa coordonare a președintelui instituției, Mihai Culeafă, și a directorului general Paul Anghel. Comandamentului pentru Energie verifică modul în care unele companii, care furnizează energie electrică și gaze naturale pentru consumatori persoane fizice, respectă legislația în vigoare.

Dintre cele mai importante abateri constatate de către comisarii ANPC:

-nu a fost aplicată plafonarea și compensarea prețurilor conform OUG118/2021 începând cu 11.2021;

-tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei nu cuprinde consumul zilnic de referință, inclusiv marjă de 10%;

-informările privind compensarea facturilor de energie electrică și gaze naturale, transmise clienților, nu conțin elementele din care este compus prețul la care se aplică compensarea;

-nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor;

-nerespectarea termenului de răspuns la solicitările petenților de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică și gaze naturale, punând consumatorii în situația de a nu cunoaște statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile;

-contractele emise nu conțin prețul serviciilor din prețul gazului, doar prețul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate;

-diferențe de preț între 2 notificări privind prețul emis de operatorul economic unui consumator;

-împiedicarea, sub orice formă a comisarilor ANPC de a exercita atribuțiile de serviciu: nerespectarea termenului de răspuns;

-procedură nesigură: operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preț au fost primite de consumatori;

-practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative.

Comandamentul pentru Energie își continuă verificările până pe data de 31 martie 2022.