Forbes: Ce a însemnat anul 2021 pentru vânzările de carte ale companiei dvs: un an al revenirii după șocul din 2020, un an obișnuit sau un an prevestitor pentru o nouă criză?
Reprezentant eMAG: În ultimii doi ani a crescut numărul celor care aleg să cumpere produsele de care au nevoie online, economisind timp și bani, iar acest lucru este vizbil și în ce privește cărțile.
Astfel, în 2021, numărul de cărți comandate pe platforma eMAG a crescut cu 47% față de 2020.
Fiindcă am văzut un interes crescut pentru această categorie, am extins oferta de carte integrată în programul Genius, astfel că cei care au un abonament activ pot comanda, fără efort, și fără costuri de livrare dintr-o varietate de titluri, de la beletristică la cărți pentru copii sau home & garden, parenting.
În prezent, trei sferturi dintre cărțile listate pe eMAG fac parte din programul Genius.
În plus, a crescut și numărul clienților care aleg această metodă de livrare: șase din zece cărți au fost ridicate din lockerele easybox anul trecut, o dată cu dezvoltarea rețelei easybox, de către firma de curierat Sameday.
Forbes: Care sunt domeniile/categoriile de carte care au funcționat (vândut) cel mai bine în 2021?
eMAG: Și în 2021, topul celor mai căutate domenii a fost dominat de ficțiune, cărți pentru copii și cărți de dezvoltare personală, la fel ca în 2020.
O creștere semnificativă a înregistrat-o cererea pentru cărțile cu povești, pentru care au fost cu 61% mai multe comenzi, pentru cele despre sarcină și creșterea copilului, pentru care creșterea a fost de 69%, și pentru cărțile de psihologie, unde creșterea a fost de 64%.
Forbes: Care sunt îngrijorările dvs în ceea ce privește piața editorială din acest an? Dar motivele de optimism?
eMAG: În ultimii ani, cererea de carte a avut o evoluție favorabilă, deci avem multe motive de optimism. Treptat, revenim la stilul de viață pe care îl aveam înainte de pandemie, astfel că vedem că sunt reluate și târgurile de carte, iar editurile au devenit mai active și lansează constant titluri noi.
Continuăm să adăugăm cele mai noi apariții care să răspundă apetitului pentru lectura de orice fel, pentru că avem nevoie de oameni cât mai bine informați și educați.
Forbes: O idee: plafonarea prețului la cărți. O idee trăsnită sau o decizie de luat în seamă de guvern pentru revitalizarea vânzărilor de carte din România?
eMAG: Nu credem că o astfel de măsură ar stimula consumul de carte, însă un buget alocat pentru piața de carte ar atrage și vânzări mai mari.
Un proiect cu impact în creșterea consumului de carte a fost, acum ceva timp, oferirea de vouchere pentru cărți profesorilor, credem că o idee de felul acesta ar fi salutară.
(2 iunie 2022)