
Vânzările dezvoltatorului de proprietăți premium Nordis Group nu vor fi afectate de scumpirile de prețuri ale materialelor de construcții și de majorările ratelor bancare, a declarat Alexandru Mihai, Managing Partner Nordis Group în cadrul emisiunii Forbes Reinventarea României.
Chiar dacă prevede o posibilă creștere naturală a prețurilor, de 5-6% în acest an, generată mult de cerere, majoritatea clienților Nordis (98%) nu apelează la credite ipotecare. “De regulă, segmentul clienților cărora ne adresăm noi vor să investească niște bani pe care îi au deja, și vor ca aceștia să le aducă un randament mai bun decât dacă i-ar folosi într-un fond de investiții sau în alte instrumente“, a explicat Alexandru Mihai.
Primul produs al Nordis, garantat cu o proprietate imobiliară, se numește “Cumpără o cameră de hotel!“ și poate aduce randamente de 7%/an. Un alt produs este cel al apartamentelor rezidențiale cu scop de vacanță, așa-numitele second-homes, care se adresează clienților cu venituri mai mari.
“Am observat că aceste proprietăți se cumpără cu banii jos. Inflația stimulează apetitul pentru imobiliare, oamenii se gândesc să-și păzească banii și să-i investească în imobiliare, unde valoarea lor va fi păstrată și chiar se va aprecia“, adaugă reprezentantul Nordis Group.
El crede că că nu se va domoli apetitul românilor pentru imobiliare, chiar dacă vor crește prețurile. Potrivit unui studiu eliberat de companie, piața imobiliară din România este subevaluată cu 30%. “În condițiile acestea, mă aștept la o creștere de minim 5-6% anul acesta, indiferent de ceea ce se mai întâmplă la est de noi. Din 2000 încoace, prețurile au fost pe creștere continuă, ceea ce este normal. Noi suntem în UE, iar țările cu care ar trebui să ne comparăm sunt la un nivel de preț mai ridicat decât al nostru.“ (A.M.)
Conceptul “Cumpără o cameră de hotel!“ a fost implementat de Nordis Group în cadrul proiectelor din Mamaia, Sinaia și Brașov și are “un succes incredibil prin promisiunile semnate până acum“, afirmă reprezentantul companiei. Aceste tipuri de proprietăți s-au vândut înaintea apartamentelor rezidențiale de tip second home. Prețurile depășesc 2.500 euro/mp, iar camera de hotel începe la 90.000 de euro. “Nu e un concept inventat de noi, este un tip de produs care funcționează bine pe alte piețe mult mai dezvoltate turistic, pe care l-am adus în România. Noi construim din 2012 și am văzut o diferență mare de cerere în 2019, când am început cu primul proiect second home la mare“, punctează Alexandru Mihai, adăugând că Nordis a vândut dintotdeauna offplan sau din timpul construcției, în proporție de 90%.
Aceste proiecte de tip hotel beneficiază de zonă de spa, restaurante și cafenele, concierge, room service, room cleaning, valet parking și plajă privată, în cazul celor amplasate la malul mării. Lansările sunt programate pentru a doua jumătate a anului, în cazul Nordis Mamaia, respectiv 2023 pentru Nordis Brașov și Nordis Sinaia.
Tendința vânzării proiectelor de tip hotelier nu este nouă. În lume, sunt peste 10 state care acordă chiar cetățenie în schimbul investiției în camere de hotel sau alte tipuri de proprietăți, cu prețuri care încep de la 200.000 euro. Cel mai apropiat exemplu este Bulgaria, care anul acesta a renunțat la așa-numitele Golden Passports, la insistențele Uniunii Europene. Străinii care investeau cel puțin 500.000 de euro primeau pașaport bulgăresc, dobândind astfel drept de acces la spațiul Uniunii Europene. În Muntenegru însă, contra unei sume de 450.000 euro (250.000 euro prețul unei camere de hotel într-un resort de ski plus încă 200.000 euro contribuția datorată statului), investitorul poate obține și cetățenie muntenegreană.
În Vestul Europei, prețurile unor astfel de proprietăți sunt mult mai mari. În Portugalia, de exemplu, investiția începe de la 350.000 euro, iar în Italia de la 400.000 euro.