
Autoritățile locale din Câmpia Turzii au semnat un parteneriat cu producătorul de vehicule electrice pentru transport public, Solaris Bus & Coach, pentru livrarea până în luna septembrie a acestui an a șapte autobuze hibride Solaris Urbino 10.5 Mild Hybrid.
Valoarea totală a contractului depășește 12,3 milioane de lei la care se adaugă TVA. Prin acest parteneriat, Câmpia Turzii marchează și o premieră, și anume inițierea primului serviciu propriu de transport public local din municipiu.
Autobuzele Solaris comandate sunt dotate cu un sistem de propulsie hibridă în serie, constând dintr-un motor de electric de 35 kW/ Voith și un motor diesel de 187 kW, / Kummis care îndeplinește standardele de emisii Euro 6.
Fiecare autobuz are 10,5 metri lungime și poate transporta până la 70 de pasageri, incluzând 27 de persoane așezate.
În prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul în comun din orașele: Craiova, Cluj-Napoca, Pitești, Brașov, Satu Mare, Galați, Baia Mare, Oradea, Mediaș, Târgu Jiu, Reghin și Ploiești, vehiculele electrice și hibrid fiind preponderente.
Potrivit reprezentanților producătorului de vehicule electrice, în următoarele 12 luni, urmează să mai fie livrate către alte municipalități din România un număr de peste 170 de vehicule ecologice.