FacebookTwitterLinkedIn

Ministrul Investițiilor a mers la Bruxelles pentru consultări cu Executivul European în vederea ”atingerii potențialului maxim” pentru oportunitățile de investiții prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și pentru renegocierea unor obiective din REPowerEU.

”Comisia Europeană este de acord cu optimizarea PNRR-ului, pentru ca investițiile asumate de România să fie cât mai fidele nevoilor imediate ale cetățenilor”, a transmis ministerul într-un comunicat.

Vizita ministrului s-a derulat în perioada 10-13 octombrie.

Printre cele mai importante aspecte ale discuțiilor s-au numărat pregătirea celei de a doua cereri de plată aferentă PNRR, aprobarea în acest an a tuturor Programelor pentru intervalul 2021-2027 și propunerile de investiții în domeniul energiei, respectiv consolidării independenței energetice pentru REPowerEU.

Prima cerere de plată prin PNRR, de 2,5 miliarde de euro, a primit aviz pozitiv, iar banii vor fi transferați până la sfârșitul lunii octombrie.

Ministrul Investițiilor a evocat posibilitatea actualizării PNRR, motivată de reducerea alocării maxime de grant cu 2,1 miliarde de euro, care, alături de inflație, periclitează implementarea investițiilor asumate prin acest plan.

”Comisia și-a prezentat deschiderea pentru a discuta propunerile României pentru actualizarea PNRR-ului, în măsura în care toate criteriile sunt îndeplinite pentru o evaluare pozitivă”, se spune în comunicatul ministerului Investițiilor.