Ce cuvânt caracterizează cel mai bine anul 2021?
Adaptabilitate. Dacă 2020 a reprezentat un șoc și o provocare pentru toată lumea prin debutul pandemiei și extinderea rapidă la nivel global, 2021 se prezintă ca un pas mai aproape de “the new normal”. O realitate altfel în care angajații digitalizați lucrează în continuare de-acasa sau, în unele cazuri, după un model hibrid (acasă și birou), o normalitate în care am învățat să ne adaptăm valurilor pandemiei și să ne continuăm activitatea încrezători în forțele proprii.
Care au fost motivele dvs de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2021? (pandemia, criza economică, criza de materii prime, inflația, forța de muncă, criza guvernamentală, altele). Care sunt rezultatele activității companiei/ grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Fără îndoială, pandemia a reprezentat principalul motiv de îngrijorare pentru toate companiile, indiferent de domeniul de activitate. Implicit și pentru noi, mai ales în primele luni când nu există predictibilitate și nu existau perspective, care au apărut odată cu apariția vaccinului. Nu puține sunt cazurile în care afaceri mici sau mijlocii și-au închis porțile în 2020 și 2021 din cauza Covid-19. Noi la Modex am reușit să înregistrăm o creștere spectaculoasă și să ne mărim echipa spre 100 de membri, de la 60. Nevoia de digitalizare a creat un impact pozitiv asupra noastră, care puteam oferi pe masă o tehnologie proprie care ajută destul de mult și protejează semnificativ în zona această, a digitalizării.
Privind partea pozitivă a lucrurilor, cred că domeniul în care activează compania noastră – tehnologie, produse și servicii software, cybersecurity – ne-a ajutat să depășim mai ușor momentele dificile pentru că, așa cum am văzut, cererea pentru mijloace virtuale de comunicare și produse conexe a explodat în timpul pandemiei. De la începutul anului și până acum, sunt bucuros să constat că rezultatele activităților noastre sunt în acord cu estimările. Desigur, acest lucru nu ar fi fost posibil fără muncă susținută a întregii echipe, determinare, pasiune și dorința de a aduce un plus de valoare prin ceea ce facem, oferind ceea ce Modex numește „quantifiable trust”, atât prin tehnologiile dezvoltate pentru piața de Enterprise Blockchain, cât și prin credințele pe care compania le aplică clienților și partenerilor.
Care au fost motivele de satisfacție sau de optimism în 2021?
Am început 2021 cu o echipă mărită față de anul trecut, depășind 100 de angajați în cele patru birouri Modex din Londra, Bucuresti, Gibraltar și Silicon Valley. A fost și un moment de reașezare și reorganizare pentru operațiunile noastre, învățând din tot ce nu a mers bine în anul 2020. Din ianuarie și până în prezent am consolidat, prin diferite evenimente și proiecte comune, parteneriatele tehnologice demarate în 2020, stabilind, totodată, unele noi. De asemenea, ne-am concentrat eforturile pentru a deveni un IaaS (Infrastructure as a Service), unul dintre cele trei modele principale de cloud computing.
Practic, Modex a devenit un furnizor IaaS bazat pe blockchain oferind companiilor interesate posibilitatea de a accesa beneficiile acestei tehnologii cum ar fi descentralizare, imutabilitatea, trasabilitatea și integritatea datelor fără a fi nevoiți să dezvolte o nouă infrastructură de la zero și la un cost mult mai accesibil. Abordarea noastră față de tehnologie ne dă posibilitatea să accesăm o plajă mult mai largă de clienți deoarece putem veni în sprijinul infrastructurilor deja existente și să le completăm cu funcționalități adiționale facilitate de blockchain sau putem să ajutăm beneficiarii să-și construiască o nouă infrastructură bazată pe această tehnologie. Ne adresăm în continuare prin tehnologia dezvoltată de Modex companiilor și organizațiilor care lucrează cu baze de date, oferind posibilitatea unei tranziții rapide, fără costuri masive, către tehnologia blockchain și beneficiile ei.
Cum caracterizați mediul privat de afaceri din România în anul 2021 în privința rezilienței și dinamicii? Argumentați.
Potrivit ultimei ediții a raportului KeysFin Macro Update, mediul de afaceri românesc rămâne incert ca urmare a impactului economic al valului patru al pandemiei, expirarea măsurilor de stimulare fiscală, scumpirea creditelor, creșterea presiunilor inflaționiste și a tensiunilor din mediul politic. Bilanțul primelor nouă luni ale anului 2021 arată că numărul companiilor noi a crescut cu 44%. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, cele mai multe companii noi au fost înregistrate în comerț, agricultură și construcții.
Pe de altă parte, numărul companiilor radiate și dizolvate în primele nouă luni a crescut cu 25% față de perioada similară din 2020. Sper că actorii din mediul privat de afaceri vor păși cu dreptul în 2022, păstrând determinarea care i-a caracterizat pană acum, încrezători într-o stabilitate mai mare și în mai multe oportunități de afaceri.
Care sunt deciziile bune pe care le-a făcut guvernul pentru încurajarea și susținerea mediului de afaceri din România în anul 2021? Care sunt lucrurile pe care trebuia să le facă, dar nu le-a făcut?
La sfârșitul anului trecut, oficialii Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului au declarat că mediul privat de afaceri va fi sprijinit cu 6,07 miliarde lei în 2021, 92% din acest buget urmând să fie folosit pentru ajutoare acordate sectorului privat, afectat de măsurile impuse de stat pentru controlul pandemiei Covid-19.
De asemenea, m-am bucurat sa vad în Programul de Guvernare al mediului de afaceri 2021-2024, publicat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, inițiative legate de antreprenoriat, digitalizare și tehnologii. Printre acestea: creșterea inițiativelor antreprenoriale în domeniul tech și non-tech, transformarea digitală a IMM-urilor (în 4 ani, toate IMM-urile ar trebui să aibă echipamente IT, conexiune Internet, site de promovare, semnătură electronică), dar și educaţia antreprenorială – extrem de importantă pentru reușita în afaceri, mai ales în cazul antreprenorilor aflați la început de drum.
Din păcate criza politică și instabilitatea guvernamentală au adus un recul puternic în economia românească, cu efecte care pot fi devastatoare. Mediul de afaceri merge însă în continuare înainte și dacă va beneficia de predictibilitate din partea sectorului public, își va regăsi resurse. Economia României trebuie să se pregătească pentru ieșirea din pandemie, să vadă dincolo criza sanitară și să se adapteze nu neapărat unei lumi noi, cat mai ales unei noi dinamici.
Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial în anul 2022?
Tocmai spuneam că ieșirea din pandemie mi se pare o provocare imensă, această posibilitate a eliberării din momentul istoric cumplit prin care, iată, că a trecut și generația noastră, așa cum părinții noștri au trăit decăderea comunismului, iar bunicii noștri războiul. Având în vedere că ultimul deceniu a fost cel mai cald din istorie, cred că preocupările legate de clima și de protejarea mediului înconjurător trebuie să aibă, în continuare, prioritate. Și aici merită să începem să lucrăm mai mult și cred că ne lăsăm duși de ideea că e misiunea statelor să facă ceva în sensul aceasta. Sigur, companiile urmăresc profitul, dar cred ca ar merita mai multă atenție și din partea privatului să se implice total în combaterea efectelor devastatoare asupra mediului înconjurător, încă de pe acum.
O altă provocare este inegalitatea. Aceasta reprezintă punctul de pornire pentru multe probleme sociale și economice cu care se confruntă în prezent comunitatea globală și care riscă să anuleze câștiguri obținute cu greu, prin numeroase sacrificii. În ceea ce privește industria tech, cred ca va trebui sa folosim într-un procent mai mare noile tehnologii (blockchain-ul fiind una dintre ele) pentru pentru a optimiza numeroase procese, fapt care ne-ar ușura tuturor viața și ar aduce beneficii clare companiilor care le folosesc. De asemenea, ne dorim să reducem impactul asupra mediului creând o soluție sustenabilă care reduce semnificativ consumul de energie în infrastructura blockchain.