FacebookTwitterLinkedIn

Orice invadare a unui stat membru NATO în Peninsula Crimeea ar putea reprezenta o declarație de război împotriva Rusiei și, astfel, ar putea duce la cel de-al Treilea Război Mondial, a spus ieri fostul președinte al Rusiei, Dmitry Medvedev, citat de Reuters.

“Pentru noi, Crimeea este parte din Rusia. Pentru totdeauna. Orice încercare de a păși în Crimeea este o declarație de război împotriva țării noastre,” a declarat Medvedev către agenția de știri online Argumenty i Fakty.

“Și dacă aceasta este făcută de un stat membru al NATO, aceasta va însemna conflict între Rusia și întreaga alianță nord-atlantică; adică un Al Treilea Război Mondial. O adevărată catastrofă.”

Medvedev, acum vice-președinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a mai spus că dacă Finlanda și Suedia intră în NATO, Rusia își va întări granițele și va fi “gata de contraatac,”  – inclusiv de instalarea rachetelor hipersonice Iskander “chiar în pragul casei lor.”