FacebookTwitterLinkedIn

Un dezvoltator de imobiliare chinez, disperat de dinamica pieței imobiliare, a început recent o nouă promoție pentru a atrage cumpărători, oferind alternativa ca aceștia să poată plăti avansul pentru achiziții în grâu și usturoi, potrivit Reuters.

O reclamă a dezvoltatorului din Henan, numit Central China, spune “dau casă la schimb pentru grâu”, iar în text explicitează că potențialii clienți pot folosi recolta pentru o parte din avansul necesar achiziției, în valoare de până la $23,900.

Un agent de vânzări al dezvoltatorului imobiliar Central China, care a răspuns la telefonul jurnaliștilor Reuters, a clarificat că întreaga campanie se adresează cu precădere fermierilor din regiune și că va dura până în 10 iulie. Dezvoltatorul aflat în provincia Henan a Chinei oferă case pentru prețuri între 600,000 și 900,000 de yuani. 

Vânzările grupului Central China Real Estate au crescut cu 71.3% în luna mai față de aceeași lună a anului trecut, iar vânzările totale în primele cinci luni ale anului au scăzut cu 48.6%. La finalul lunii trecute, altă reclamă a aceleiași companii spunea că potențialii clienți pot face plata în avans în usturoi. Această promoția a atras 852 de vizite și 30 de tranzacții pe durata campaniei, care a fost de 16 zile. Prețul usturoiului și al grâului este același, de 1.5 yuani pentru 500de grame.

Dezvoltatorii de imobiliare din China se chinuie să dinamizeze vânzările, care au scăzut enorm, mai ales pe fondul pandemiei și al multiplelor carantine. Alte promoții des întâlnite ale acestora includ locuri de parcare gratuite sau renovări incluse în preț și gestionate la o anumită perioadă de la momentul achiziției.