FacebookTwitterLinkedIn

Operatorul de sănătate privat MedLife a finalizat tranzacția de preluare a 99,76% din pachetul de acțiuni al Muntenia Hospital, cel mai mare spital din județul Argeș, după aprobarea Consiliului Concurenței. Astfel, MedLife își consolidează expertiza medicală pe zona spitalicească și ajunge la o rețea de 16 spitale la nivel național. 

Cu o experiență de 12 ani pe piața serviciilor medicale, Muntenia Hospital din Pitești are o echipă medicală alcătuită din peste 70 de specialiști, acoperind aproape toate specialitățile medicale și chirurgicale: chirurgie generală, anestezie și terapie intensivă, urologie, dermatologie, ORL, gastroenterologie, hematologie, neurologie, psihiatrie, psihiatrie pediatrică, psihologie, medicină de laborator, radiologie și imagistică medicală ș.a.

„Ne propunem ca odată cu extinderea portofoliului de servicii în regiunea de sud a țării să punem la dispoziția pacienților din proximitate echipe medicale de top și soluții integrate, de la servicii medicale în regim ambulatoriu, imagistică și laborator la intervenții chirurgicale complexe și spitalizare la cele mai înalte standarde”, a declarat Dorin Preda, Director Executiv MedLife Group.

Muntenia Hospital dispune de un bloc operator cu 4 săli de operație, un centru de radiologie și imagistică de înaltă performanță (CT, RMN, DEXA, mamograf digital) și un laborator propriu de analize medicale, acreditat RENAR. Spitalul se află în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel că pacienții pot beneficia de servicii decontate în regim de spitalizare de zi și continuă. 

Odată cu finalizarea acestei tranzacții, MedLife devine unul dintre cei mai mari jucători din județul Argeș, având în portofoliu atât servicii de prevenție prin intermediul clinicilor Solomed, cât și servicii integrate, inclusiv de chirurgie și spitalizare, în cadrul Muntenia Hospital.

Suplimentar achiziției Muntenia Hospital, MedLife mai are în derulare pe același segment al serviciilor spitalicești și achiziția grupului Provita, aceasta fiind în curs de evaluare de către Consiliul Concurenței.