Cautare




, Forbes Staff

Sănătate |
|

Medicover și Synevo România și-au crescut veniturile cu 41% în primul trimestru al anului 2019, până la 29,9 mil. euro

Medicover, operator de servicii medicale prezent în România prin rețeaua medicală Medicover și laboratoarele Synevo, a raportat, în primul trimestru al acestui an, o creștere a veniturilor locale cu 41,2% până la 29,9 milioane de euro.
Medicover Galati (receptie)

Evoluția se datorează achizițiilor realizate de companie pe parcursul anului 2018 când grupul a preluat Spitalul Pelican din Oradea, Centrul Medical Phoenix din zona Olteniei și Centrul Medical Academica în București. Veniturile obținute în România reprezintă 14,9% din rezultatele totale Medicover. România este a treia piață ca pondere a veniturilor, după Polonia și Germania.

„Anul acesta am lansat Centrul de tratare și diagnosticare a endometriozei și Centrul Laser pentru tratamente dermatologice. Cred că viitorul medicinei stă în dezvoltarea de centre de excelență care, prin atragerea celor mai importanți specialiști din anumite arii medicale, pot oferi răspunsuri unei game largi de afecțiuni. Vom continua să investim în inovație, digitalizare și îmbunătățirea experienței pacienților noștri”, a declarat Adrian Peake, director general Medicover România.

Citește și: Medicover România a inaugurat un centru multidisciplinar pentru diagnosticarea și tratarea endometriozei

„Rezultatele Synevo reflectă nivelul investițiilor în creșterea nivelului de digitalizare și îmbunătățirea experienței pacienților noștri. Am reușit, de asemenea, să menținem un ritm constant de extindere teritorială permițând accesul facil la servicii de laborator unui număr din ce în ce mai mare de pacienți. Portofoliul de teste și servicii a crescut, mai ales pe segmente avansate de tipul testelor genetice” a declarat Laurențiu Luca, Director General Synevo România.

La nivel global, Medicover a înregistrat, în primele trei luni ale anului, o creștere a veniturilor de de 23,3% comparativ cu perioada similară din anul trecut, până la 199,7 milioane euro.

„Sunt aproape doi ani de când Medicover a fost listată pe NASDAQ OMX Stockholm, iar această perioadă  a fost una de  creștere susținută. Veniturile din primul trimestru al acestui an sunt cu 41% mai mari față de cele din primul trimestru al anului 2017, iar 75% din această evoluție este una organică”, a declarat Fredrik Rågmark, CEO al  Medicover.

La nivel de grup, în primul trimestru al anului, Divizia de Servicii Medicale a înregistrat o creștere a veniturilor de 28,1%, până la 102,9 milioane de euro și 1,2 milioane abonați, cu 14,5% mai mult față de aceeași perioadă a  anului 2018.

Divizia de Servicii de Diagnostica avut, de asemenea, venituri mai mari cu 18,7% în primul trimestru, ajungând la un total de 100,2 milioane de euro.

Citește și: Work Life Balance – Adrian Peake (Managing Director Medicover România): „Sunt multe moduri în care poți oferi acest echilibru, pornind de la măsuri simple”

Medicover România este prezentă de 23 de ani pe piața serviciilor de sănătate private și deține o rețea de 37 de clinici în București și în țară și două spitale generaliste: unul în capitală și celălalt în Oradea. Synevo România administrează o rețea națională de 16 laboratoare și 99 de centre de recoltare a probelor biologice și a realizat peste 16 milioane de teste în 2018.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii