FacebookTwitterLinkedIn

Mediascope livrează best-practice building și 360 brand management, gestionând în prezent implementarea proiectelor de trade marketing cross-channel pentru mai mult de 20 branduri internaționale.

La întrebările Forbes România a răspuns Gabriel Gogu, Head of Implementation Mediascope.

Piața locală intră într-un nou ritm, odată cu ridicarea restricțiilor și revenirea la modul de funcționare anterior. Însă mai putem spune că suntem aceiași din punct de vedere comportament și obiceiuri de consum? Așteptările sunt altele. După doi ani în care a căutat un nou echilibru și s-a obișnuit să funcționeze după anumiți parametri, în prezent consumatorul caută să recupereze timpul pierdut și să descopere noi experiențe. Un studiu iSense Solutions lansat în 2021 arată că 82% dintre românii din mediul urban declară că au nevoie de relaxare. Astfel, vor căuta noi moduri de interacționare și entertainment, aștepând noi experiențe de la brandurile preferate. 

Studiul Freeman Global Brand Experience, 2019, arăta că 98% dintre consumatori sunt înclinați să cumpere produse după interacțiunea directă cu un brand în cadrul unui pop-up store sau activare BTL. Datele ne arată cât de importantă este crearea unei conexiuni cu consumatorul, iar după o perioadă atât de lungă în care acesta a preferat să-și facă cumpărăturile preponderent în online, brandurile sunt dornice să-l aducă înapoi în magazine, înapoi în offline. Iar acest lucru e posibil doar dacă ne conectăm la nevoile lui prezente, așteptările și modul în care preferă să interacționeze cu lumea din jur. 

Experiențe în phygital

Tehnologia a fost puntea de legătură cu lumea exterioară în perioada de lockdown și am fost martorii unui val uriaș de digitalizare în cât mai multe industrii. Este și modul în care Mediascope încurajează brandurile  să se conecteze cu consumatorii. Am descoperit beneficiile online-ului, însă ne lipsește conexiunea umană. Magazinele fizice rămân însă tipul de magazin preferat pentru cumpărături (84%), arată un studiu iSense din acest an. Astfel că brandurile se uită spre un mix între online și offline în strategia de shopper marketing și vom vedea conținut de tip phygital care va permite consumatorului să își rezerve un loc la un pop-up store online și să se bucure de experiența offline, spre exemplu, fără să petreacă timp la coadă. Experiența începe în online și se termină în offline.

Autenticitatea rămâne cel mai important asset 

Mediascope ajută brandurile să fie atente la nevoile consumatorului și să vină cu activări și experiențe care să-i completeze așteptările, păstrându-și în același timp, valorile care le ghidează. Acestea trebuie să se reflecte în toate mediile, inclusiv outdoor. Așa că în dezvoltarea unei activări dedicate consumatorului, Mediascope este la zi cu ceea ce mișcă consumatorul și cum putem veni cu o nouă experiență care să spună cât mai autentic povestea brand-ului. Un narativ autentic face să crească încrederea consumatorului și ajungem, în final, la obiectivul brand-ului, aceea de a-l loializa. 

Activările de tip pop-up vor continua să crească în popularitate

E foarte util pentru un brand care vrea să interacționeze cu audiența sa în offline, însă nu dispune de un buget pentru a închiria un spațiu comercial pe o perioadă lungă de timp, să vină cu o activare de tip pop-up store, care se bucură de flexibilitate atât din punct de vedere al bugetului, cât și al spațiului de instalare. Acest tip de activare permite crearea unei experiențe unice în offline, mai ales în perioada festivalurilor, unde cadrul efervescent lasă spațiu creativității să vină cu cele mai spectaculare soluții. Într-un context precum este cel al festivalurilor, brandurile sunt așteptate să se adapteze spațiului și să completeze perfect experiența, prin activări care își arată utilitatea în cadrul respectiv. 

Vara lui 2022 se anunță una plină, iar brandurile vor căuta să se reconecteze cu oamenii în offline, în locurile frecventate de aceștia și prin moduri în care le completează așteptările. Va fi interesant de urmărit cum aceste trenduri își vor face loc în offline și cum vor evolua mai departe.

Prezent pe piața din România de 17 ani, Mediascope pune accent pe integrarea online-offline a proiectelor și alocă resurse majore în acest sens, în linie cu viziunea pe termen lung a companiei. Pentru mai multe informații, accesați Mediascope