Pentru Maya Sorian, lumea nu a început cu aplauze, ci cu oameni care se transformau în personaje chiar sub ochii ei. A crescut în culisele Găștii Zurli, unde imaginația era la fel de firească precum respirația. De la copilul care privea fascinat de pe margine, la artistul care urcă astăzi pe scenă cu bucurie și asumare, drumul Mayei este despre curiozitate, muncă și puterea de a rămâne autentic într-o lume a emoției.
Maya, cum arăta copilăria ta trăită în culisele Găștii Zurli?
Colorată, de poveste, cu mulți oameni care veneau și plecau, cu actori care se transformau în personaje fără să îmi dau seama. Am fost un copil norocos, pentru că aveam camera de costume chiar lângă camera mea. Locuiam împreună cu mama și cu bunicul într-o căsuță mică, pe care mama a transformat-o în de toate: și birou, și sală de repetiții, și depozit, și garderobă de costume. Aveam acces nelimitat la peruci, baghete de zâne, pelerine de vrăjitoare…
Ce îți amintești cel mai clar din perioada în care doar priveai personajele de pe margine?
Am fost prezentă în lumea Zurli în toate etapele de construcție și dezvoltare. Ascultam fascinată planurile mamei, priveam cum se construiau coregrafiile și scenele, vedeam cum personajele prindeau viață și învățam să fac și eu tot ce făceau actorii pe scenă. Eu eram prima care afla despre fiecare personaj, primul copil care auzea cântecele și care urmărea spectacolele. Cu toate astea, atunci când se aprindeau reflectoarele, eram la fel de fascinată ca și copiii care vedeau pentru prima dată.
Apoi ai crescut și ai început să ajuți…
Da, așa este. Întâmpinam fiecare spectator, făceam face painting, împărțeam punguțele sponsorilor și, când puteam, îi însoțeam în turnee, unde ajutam în Magazinul Zurli și în backstage. Cel mai mult îmi plăcea să aduc cafele pentru fiecare om din echipă. Îmi amintesc că îmi plăcea foarte tare rolul meu: să fiu pe margine și să știu tot ce se întâmplă în culisele unui eveniment atât de frumos.
Cum ai știut că vrei să fii parte activă din trupă și nu doar un spectator privilegiat?
Sinceră să fiu, nu a fost un moment concret. Curiozitatea a crescut puțin câte puțin. Dragostea mea față de scenă a existat dintotdeauna și am făcut multe cursuri: dansuri, balet, actorie…
Înainte să fac parte activ din trupă, am urcat de câteva ori pe scenă, în momente speciale, chemată și prezentată de mama. Am lansat câteva cântece împreună cu Zurli și au fost spectacole în care le-am cântat. Probabil că, după cinci ani în care am fost plecată în străinătate, am simțit nevoia să mă întorc la mine. La partea artistică din mine și la căsuța mea, căsuța Zurli.
Cum creezi conexiunea cu copiii din public?
Încerc să mă uit la fiecare dintre ei. Sunt atentă peste tot, din primul până în ultimul rând. Îi salut, le trimit inimioare și pupici cu sclipici. Încerc să îi văd și să mă asigur că ei știu că îi văd. Uneori ies din coregrafie ca să dansez așa cum o fac ei. Fiecare spectacol e diferit și fiecare public e diferit. Astăzi sunt bucuroasă când recunosc o mare parte din copiii veniți la spectacol. Pe mulți dintre ei îi cunosc, îi știu chiar după nume, și mă amuză cum încă se șochează părinții lor.
Cum reușiți tu și mama ta să separați scena de familie?
Simplu: nu reușim. Probabil acesta este cel mai frumos aspect al relației noastre scenice. Astăzi suntem într-un punct în care relația noastră este la maturitate. Râdem mult împreună și gestionăm totul cu iubire și respect.
Ultima dată când am fost la Râmnicu Vâlcea, ne-am certat în dimineața spectacolului. Și așa s-a născut una dintre cele mai frumoase interacțiuni de pe scenă. Mama a întrebat copiii dacă ei cred că noi două avem o relație perfectă. Au fost surprinși să audă că și noi ne certăm, că suntem așa cum sunt ei cu părinții lor.
Ce ai învățat de la ea ca profesionist și ce ai învățat ca mamă?
Ca profesionist, am învățat aproape tot ceea ce știu: etica muncii, importanța prezenței și a energiei puse în ceea ce faci. Unele replici i le-am „furat” total, cuvânt cu cuvânt. Învăț în fiecare zi câte ceva nou, chiar și atunci când ea nu știe că „predă”.
Am învățat că nimic nu se întâmplă peste noapte. Ideile vin rapid, dar e nevoie de multe zile și multe nopți ca ele să prindă viață. Am învățat că trebuie să fiu în adevăr, pentru că publicul nu poate fi păcălit, iar copiii simt imediat lipsa de onestitate.
Ca mamă, m-a învățat că am voie întotdeauna să mă răzgândesc. Asta mi-a oferit o libertate extraordinară și nu m-a blocat în lucruri care nu îmi mai aduceau bucurie.
Ce sfat ți-a dat Mirela în ziua în care ai urcat oficial pe scenă?
Cel mai important sfat a fost să mă bucur. Să trăiesc aici și acum, pentru că nu se știe dacă vom mai trăi vreodată ceea ce trăim astăzi. Am observat că, în momentele importante, dorința de a face lucrurile să meargă bine se transformă în stres.
Pe Scena Zurli, cel mai important lucru este bucuria, emoția, pozitivitatea. Copiii asta simt cu adevărat. Așa că, atunci când nu știu cum să gestionez o situație, aleg să mă bucur de tot ceea ce vine spre mine.
Te vezi în continuare în lumea teatrului pentru copii?
Nu voi putea renunța niciodată la această lume. Orice aș face, mă voi întoarce pe Scena Zurli, pentru că este locul în care am crescut. Îmi doresc însă să îmbin asta cu alte proiecte, să explorez și să învăț lucruri noi.
Ce ai vrea să aduci nou în universul Zurli?
Îmi doresc multe: cântece în alte limbi, seriale, producții TV. Dar cel mai mult îmi doresc ca publicul să cunoască echipa din spate. În universul Zurli lucrează mulți oameni talentați și pasionați, iar eu vreau să îi ajut să iasă în față.
Care a fost cel mai emoționant moment trăit cu un copil din public?
În proiectul Zurli – Bucuria, am întâlnit copii care nu fuseseră niciodată la un spectacol. Într-un moment, m-am așezat pe buza scenei, iar toți copiii au venit lângă mine. Împreună le-am cântat părinților „Nu vreau soare, nu vreau lună, vreau pupic de noapte bună”. A fost profund emoționant.
Ce crezi că nu știu oamenii despre tine, dincolo de scenă?
Sunt o persoană extrem de implicată. Am fost mereu dornică să învăț și să prind oportunități. Am făcut teatru din clasa a VII-a, am organizat evenimente, am lucrat în dublaj. Dacă intrați pe Netflix și vă uitați la Fuller House în română, puteți auzi vocea mea în rolul Ramona.
Un „fun fact” despre tine?
Sunt pasionată de cinematografie. Îmi place să analizez filmele din perspectiva regiei, imaginii, luminii și interpretării actorilor. Uneori revăd aceeași scenă de mai multe ori, doar ca să descopăr noi detalii.
Dacă ai putea transmite un singur mesaj copiilor care vin la spectacole, care ar fi?
Aș vrea să știe că întotdeauna va exista un loc pentru ei în Lumea Zurli. Aici sunt perfecți așa cum sunt. Nu trebuie să fie altceva decât sunt. Îi susținem să se bucure, să danseze, să cânte și să facă gălăgie de bucurie, pentru că asta este, de fapt, copilăria.
