Guvernul britanic intenţionează să dubleze taxele vamale aplicate importurilor de oţel. Decizia este parte a unei strategii de a-și proteja propria industrie siderurgică.
Conform informaţiilor citate de două surse familiarizate cu anunţul aşteptat joi, autorităţile britanice ar urma să reducă semnificativ cotele de import pentru mai multe produse din oţel provenite din străinătate şi să majoreze taxele pentru cantităţile care depăşesc aceste limite până la 50%, anunță publicația Politico.
Dacă măsura va fi confirmată, Marea Britanie s-ar alinia astfel politicilor similare adoptate deja de Uniunea Europeană şi Statele Unite.
Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a declarat că strategia naţională pentru industria oţelului va fi publicată „în curând” şi că executivul este „pe deplin angajat” să asigure un viitor sustenabil pentru producţia de oţel şi pentru locurile de muncă din acest sector.
Industria siderurgică britanică, care susţinea aproximativ 37.000 de locuri de muncă şi reprezenta circa 0,1% din economia Regatului Unit în 2024, se confruntă cu presiuni majore din cauza costurilor ridicate ale energiei şi a concurenţei puternice din partea importurilor mai ieftine, în special din China.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.