FacebookTwitterLinkedIn

Leviatan Group a obținut o triplă certificare BSI Kitemark™ pentru BIM, confirmând că proiectele complexe din România pot fi livrate la cele mai exigente standarde internaționale

Când Cătălin Podaru a fondat Leviatan Design în 2012, piața de construcții din România era încă marcată de efectele crizei financiare globale. Capitalul era limitat, iar perspectivele – incerte. Aceste condiții dificile au impus disciplină, reziliență și rigoare operațională încă din prima zi a creării Leviatan Group, unul dintre cele mai ambițioase grupuri românești de arhitectură, inginerie și construcții din România.

„Am pornit de la zero, fără finanțare. Am vrut să construiesc ceva diferit”, spune Podaru, fondator și CEO al Leviatan Group. În 2024, grupul de firme a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 540 de milioane de lei și un portofoliu de proiecte de circa un miliard de lei, iar astăzi se află în avangarda digitalizării sectorului de construcții din România, reunind peste 280 de specialiști.

Leviatan Group a obținut recent tripla certificare BSI Kitemark™ pentru Building Information Modeling (BIM) – o validare acordată de British Standards Institution, cea mai prestigioasă organizație de standardizare din lume, cu 125 de ani de activitate și prezență în 195 de țări. Este prima dată când o organizație din Europa de Est atinge acest nivel de excelență, conform informațiilor publice disponibile.

De ce contează această certificare

În industria construcțiilor, BSI Kitemark™ funcționează ca un echivalent al stelei Michelin din sectorul restaurantelor: o confirmare independentă, cu recunoaștere globală, a faptului că procesele unei organizații sunt la cel mai înalt nivel. Certificarea acoperă trei dimensiuni – proiectare, execuție și managementul securității informațiilor – și a fost obținută de două companii ale grupului, Leviatan Design și Ubitech Construcții, după un audit de șase luni condus de reprezentanții BSI.

„Nu a fost un audit centrat doar pe proceduri. Auditorii au evaluat modul în care lucrăm efectiv la proiecte reale, cu echipe reale și date reale”, explică Podaru.

Prin această triplă certificare, Leviatan Group s-a aliniat standardelor de calitate urmate de companii precum Skanska (Suedia), Balfour Beatty (Marea Britanie) sau BAM (Olanda) – nume de referință în industria globală a construcțiilor.

„Echipele Leviatan și Ubitech au demonstrat angajament pentru îmbunătățirea continuă a abordării lor privind modelarea informațională a clădirilor”, a confirmat Gary Pattison, Certification Team Manager la BSI Group.

Proiecte strategice, livrare accelerată

Portofoliul Leviatan Group include unele dintre cele mai complexe proiecte de infrastructură din România. Extinderea Bazei 71 Aeriene Câmpia Turzii – o facilitate NATO compatibilă cu avioanele F-16 și F-35, cu o valoare de peste 100 de milioane de euro – a fost finalizată cu 25% înainte de termen.

În sectorul civil, grupul a derulat faza I a Spitalului Regional de Urgență Cluj, cea mai mare investiție în sănătate din Transilvania. „Spitalele seamănă cu proiectele militare într-un punct esențial: sunt complexe, foarte reglementate și trebuie livrate la un nivel foarte ridicat de calitate într-un timp scurt”, punctează Podaru.

Beneficii pentru clienți

Metodologia BIM aduce multiple avantaje beneficiarilor proiectelor de construcții: reducerea timpului de execuție cu până la 30%, eliminarea erorilor costisitoare din șantier și creșterea semnificativă a controlului asupra costurilor și a termenelor.

„Pentru clienții noștri, certificarea BSI Kitemark înseamnă procese transparente, informații securizate și certitudinea că lucrează cu un partener validat internațional”, explică Maria Văsi, director Operațional și Transformare la Leviatan Group.

Beneficiile se extind și dincolo de momentul livrării unui proiect. Prin predarea structurată a datelor, clădirile pot fi întreținute, modernizate și gestionate eficient pe tot parcursul ciclului lor de viață. „După construcție, o clădire nu ar trebui să fie un mister. Ar trebui să poți vedea ce este și unde, nu să ghicești unde sunt conductele sau cablurile”, adaugă Podaru.

Tehnologia ca pilon strategic

Maturitatea digitală a grupului este susținută de investiții constante în tehnologie și noi competențe. Compania de R&D a grupului, eConfaire Immersive Design, dezvoltă soluții de machine learning, IoT și inteligență artificială, contribuind la capabilități avansate precum Digital Twin și monitorizare în timp real a șantierelor.

În 2025, Leviatan Group a fost recunoscut de Microsoft drept un „Agent al schimbării”, datorită modului inovator de utilizare a inteligenței artificiale în industria construcțiilor, și a primit distincția Founders’ Honors pentru inovație din partea companiei Bentley Systems. Toate acestea completează un parcurs coerent al unei organizații care tratează transformarea digitală nu ca pe un trend, ci ca pe un avantaj competitiv.

Un pas înainte de piață

Certificarea BSI Kitemark™ vine într-un moment relevant pentru piața autohtonă de construcții. România se pregătește să impună obligativitatea metodologiei BIM în toate proiectele publice până în 2028, conform Foii de parcurs aprobate de guvern. Leviatan Group demonstrează că este pregătit pentru această tranziție cu doi ani înainte de termen.

„Viitorul aparține companiilor care pot livra mai rapid, mai sigur și cu transparență totală. Această certificare arată că suntem pregătiți să concurăm la acel nivel”, conchide Podaru.

*Conținut sponsorizat