FacebookTwitterLinkedIn

Lufthansa, cel mai mare transportator aerian din Europa, a anunţat că a înaintat o ofertă pentru preluarea unei participaţii minoritare la ITA Airways, o companie aeriană italiană succesoare a fostei Alitalia.

Lufthansa: „Planul este să ajungem la un acord cu privire la achiziţionarea iniţială a unei participaţii minoritare precum şi cu privire la opţiunile pentru preluarea restului acţiunilor la o dată ulterioară”, conform Agerpres.

Conducerea Lufthansa speră să semneze un memorandum de înţelegere cu ministerul italian al Economiei şi să treacă în faza discuţiilor cu caracter exclusiv.

Lufthansa nu a precizat care este participaţia pe care o vizează la compania publică italiană, fondată în 2021 după eșecul companiei Alitalia, şi pe care guvernul de la Roma a încearcat s-o vândă în ultimul an.

Oferta Lufthansa vine după două tentative ratate de a intra în capitalul Alitalia, în 2009 şi 2019.