Era o seară de primăvară prin 2014. Terminasem treaba la biroul din Londra, foame nu îmi era și nici nu mă grăbeam acasă. Curățând inbox-ul de zecile de spamuri, am dat peste un mail în care era anunțată lansarea cărții lui Tony Wheeler – „Bad Lands”. În prezența autorului. Exact în acea seară, la o librărie aproape de birou.
Am lăsat spamurile și am pornit într-acolo. Mai era o oră până la eveniment, dar am zis că o să o pierd (sau câștig) în librărie, uitându-mă la cărți și citind ceva.
La librărie, colțul unde urma să aibă loc lansarea era deja pregătit. Un cuplu mai în vârstă admira afișul ce ținea loc de background. Erau Tony și Maureen Wheeler. Autorul și soția. Singuri, stingheri, modest îmbrăcați, tăcuți, senini. Fondatorii Lonely Planet.
M-am apropiat și am intrat în vorbă cu ei. M-am prezentat frumos și le-am spus că sunt directorul Reprezentanței de promovare turistică a României la Londra. Timpul până la începerea lansării a curs în conversație. Niciunul dintre ei nu vizitase România până atunci, deși văzuseră toată lumea. Am vorbit mai mult eu, care sunt tăcut de felul meu. Dar eram atât de entuziasmat că le pot vorbi despre o destinație nouă încât aproape o oră le-am făcut apologia Transilvaniei (sigur, vorbeam și de restul României dacă aveam timp).
La finalul discuției mi-au promis amândoi că o să viziteze România și mi-au mulțumit pentru sfaturi. Eram în al nouălea cer. Eu să dau sfaturi fondatorilor Lonely Planet, cel mai cunoscut ghid turistic din lume! Nu știu cum a trecut evenimentul de lansare. Ascultam fascinat fiecare cuvânt, înregistram fiecare gest și expresie a feței lui Tony și îmi făceam planuri în cap despre ce aș scrie eu dacă aș ajunge în destinațiile inedite descrise de el în „Bad Lands”.
Până să mă dezmeticesc se făcuse deja o coadă foarte lungă și la casă pentru a cumpăra cartea, și în fața mesei unde Tony Wheeler dădea autografe. Am hotărât să cumpăr cartea și să nu-l mai agasez și cu autograful. Așa că am luat o carte de pe raft și în drum spre casa de marcat i-am prins privirea lui Tony, i-am mulțumit din cap și i-am făcut semnul de la revedere. A zis: „Pleci?” Și mi-a făcut semn să mă apropii. Mi-a luat cartea din mână și mi-a scris o dedicație foarte frumoasă (m-a luat peste rând, cum ar veni). După care ne-am luat rămas-bun și mi-a promis că o să ținem legătura.
La cât eram de încântat de toată această întâmplare fericită, am ieșit din librărie fără să mai plătesc cartea. Cu zâmbetul pe buze. Mi-am dat seama târziu, acasă, după ce citisem jumătate din carte. Mulțumesc, domnule Wheeler, o consider un cadou.
De ținut legătura, nu am ținut-o. Cel puțin în scris sau telefonic. Însă, un an mai târziu, tot într-o zi de primăvară, m-am revăzut cu Tony la o conferință. Eu eram în public, el era speaker. Ne-am intersectat două secunde pe hol, ne-am
salutat, m-a recunoscut și mi-a zis doar atât: „Am fost în Transilvania. Este minunat. Îți mulțumesc pentru îndemnul de a merge acolo. O să facem lucruri frumoase”.
Sigur, nu l-am întrebat ce lucruri, dar urma să aflu în acea toamnă. Pe început de septembrie, am primit un apel telefonic confidențial de la Lonely Planet în care eram informat că Transilvania urma să fie anunțată ca regiunea de călătorii numărul 1 în lume pentru anul 2016 în ghidul anual publicat de ei: Best in Travel. Am fost rugat să păstrez secretul până în noiembrie când urma să fie lansat ghidul și să verific și să aprob textul de laudatio pe care îl făceau Transilvaniei în ghid. O mare onoare.
În noiembrie, la o ceremonie în Londra, am primit trofeul și dreptul de a folosi logoul Lonely Planet și textul „Transilvania – Best Region in the World 2016” timp de un an de zile în toate materialele de promovare și la standurile de țară de la târgurile de turism la care România participa peste tot în lume. Și pe atunci se participa la multe târguri.
Reclama astfel obținută (ghidul este publicat în toată lumea) a făcut ca numărul turiștilor în Transilvania să crească vizibil în anii care au urmat. Și nu a costat decât o conversație între niște oameni pasionați de munca lor.
Ulterior, la o conferință pe turism de la Sibiu, aveam să aflu că Tony și Maureen Wheeler au făcut mult mai mult decât a recomanda Transilvania ca o destinație de top. Au și sponsorizat din banii lor refacerea acoperișurilor unor biserici din sudul Transilvaniei și mai aveau și alte proiecte în derulare pentru regiune. Fără tam-tam și comunicate de presă, simpli, discreți, așa cum i-am cunoscut.
Eu folosesc în continuare ghidul Lonely Planet oriunde mă duc în călătoriile mele. E bine scris, fără înflorituri sau preferințe ale autorilor – Lonely Planet nu acceptă călătorii sau vizite sponsorizate de nimeni. Sigur, poate părea desuet și nepractic să cari o carte de hârtie peste tot pe unde te duci, însă eu așa m-am obișnuit. Azi, când internetul e plin de gunoaie (e cuvântul care mi-a venit, nu e nici căutat, nici bombastic), atunci când vine vorba de sfaturi de călătorie, Lonely Planet mi se pare cea mai onestă alternativă.
