Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Tech |
|

Les Echos: UiPath ar putea ajunge la o evaluare de 10 mld. dolari, devenind primul decacorn al Europei

Start-up-ul românesc UiPath, fondat de Daniel Dines și Marius Tîrcă, specializat în Robotic Process Automation (RPA), ar putea deveni primul decacorn creat în Europa - prima companie care ajunge la o evaluare de peste 10 miliarde de dolari, conform unui interviu acordat de Dines cotidianului francez Les Echos.
UiPath Conference

UiPath anunța, la finalul lunii aprilie, că start-up-ul a ajuns la o evaluare de 7 miliarde de dolari, în urma obținerii unei finanțări seria D, în valoare de 568 de milioane de dolari.

Citește și: UiPath obține o nouă finanțare în valoare de 568 mil. dolari și ajunge la o evaluare de 7 mld. dolari

„Suntem mândri că am pornit afacerea în România. Am arătat lumii că este posibil să construim un unicorn, și în curând chiar și un decacorn, de aproape oriunde. Într-adevăr, România nu este un loc tocmai bun pentru a construi un start-up, piața locală este mică, oamenii nu-și asumă riscuri și preferă să rămână la locuri de muncă confortabile… Dar noi am făcut-o”, a spus Dines.

Citește și: Deloitte și UiPath încep o colaborare pentru dezvoltarea unor soluţii de automatizare în domeniul juridic

În opinia lui Dines, europenii se deosebesc prin creativitate și curozitate, ingrediente necesare pentru a construi sisteme de Inteligență Artificială. El a adăugat că, în următoarele 18 luni, UiPath se pregătește pentru o listare la Bursă.

Confom Les Echos, UiPath urmează să deschidă un laborator de Inteligență Artificială în Franța.

Citește și: 30 sub 30 – Diana Ocraim și Mălina Platon: Performanță la nivel global

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii