FacebookTwitterLinkedIn

Forbes România i-a invitat pe cei mai importanți lideri din mediul de afaceri local să vorbească despre lecțiile învățate/trăite în anul 2023 și despre provocările anului 2024 în proiectul editorial #lecțiipentru2024.

Dan Paraschiv, Country Manager SoftServe

  • Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2023?

Din perspectivă de business, pentru industria de IT, cuvântul care a caracterizat cel mai bine anul 2023 este prudență. La nivel de industrie, a existat mai multă precauție în acest an și, chiar dacă investițiile au continuat, s-a simțit un ritm mai lent. Cu toate acestea, noi, ca business la început de drum în România, am continuat să creștem și să atragem clienți importanți în portofoliul nostru de la nivel local, în special din zona de financiar.

Din perspectivă tehnologică, 2023 a fost anul inteligenței artificiale și inteligenței artificiale generative. SoftServe a lansat o direcție de cercetare dedicată Generative AI (GenAI), în care o echipă globală de specialiști se dedică experimentării și dezvoltării de soluții bazate pe inteligența artificială generativă. Scopul acestei inițiative este de a accelera implementarea tehnologiilor AI disruptive în diferite domenii și industrii, cu aplicabilitate în lumea reală pentru a rezolva probleme specifice.

Ca dezvoltare a companiei pe plan local, anul 2023 a fost marcat de creștere. Primele 18 luni de la intrarea pe piață a companiei au reprezentat perioada în care s-a turnat fundația unei creșteri sustenabile. În prezent, SoftServe a atras o echipă locală solidă de aproape 150 de specialiști, cu expertiză ridicată. Mai mult de jumătate dintre colegii noștri au un nivel de experiență de senior sau peste.

  • Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2023? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

După cum menționam anterior, întreaga industrie a fost caracterizată de o prudență mai ridicată, începând cu ultimul trimestru din 2022, pe fondul incertitudinii economice și a situației geopolitice globale. Mai mult, noile reglementări fiscale, implementate în plin an financiar, au reprezentat o provocare pentru întreaga industrie, afectând inclusiv competitivitatea României ca hub IT, într-un moment în care incertitudinea economică încetinește oricum investițiile în domeniu. Dincolo de toate aceaste presiuni, trebuie să vedem și partea plină a paharului, România va rămâne un pol de talente cu expertiză în arii IT sofisticate, cu un nivel de limbi străine superior și o mare adaptabilitate culturală. Strategic, România este o piață foarte importantă pentru SoftServe, datorită talentului existent aici și poziționării gerografice, care permite deservirea clienților din EMEA.

Compania a intrat pe piața locală în mai 2022, iar primul an a fost unul de formare și investiții în oameni, capabilități și poziționare. În 2023, ne-am majorat echipa de 3 ori, iar în 2024 ne propunem să mai adaugăm încă 100 de persoane în centrul de dezvoltare de pe plan local. Ca urmare a creșterii echipei, în prezent, operăm cu un birou propriu în București și cu spații de lucru într-un co-working din Cluj, orașe în care avem și cei mai mulți angajați. Pe măsură ce și alte orașe vor crește, vom deschide birouri sau vom furniza posturi de lucru în hub-uri de co-working, deoarece suntem o companie centrată pe oameni. Acolo unde sunt ei, vom fi și noi. 

2.         Cum au influențat crizele suprapuse și noua situație geopolitică (continuarea războiului din Ucraina și izbucnirea conflictului din Israel) activitatea companiei dvs.?

Încă din 2014 SoftServe a avut o strategie de criză bine pusă la punct. Așa că am activat o echipă de intervenție în caz de urgență pentru a putea coordona toate activitățile de evacuare chiar cu câteva zile înainte de începerea războiului din februarie 2022. Așa am asigurat protecția oamenilor noștri și continuitatea activității. Angajații au primit o primă de relocare, iar echipele locale au coordonat transportul și cazarea din zonele de risc. De atunci până în prezent, SoftServe a continuat să ofere sprijin angajaților din Ucraina, atât celor care s-au relocat în străinătate, cât și celor care s-au alăturat Forțelor Armate Ucrainene. Compania a lansat, de asemenea, un program masiv de sprijin pentru sănătatea emoțională a angajaților SoftServe și a rudelor acestora și continuă să ghideze echipa în aceste vremuri incerte. 

Mai mult, Open Eyes, fundația noastră caritabilă s-a concentrat pe sprijinirea ucrainenilor în lupta lor pentru libertate. De la începutul războiului, fundația a deschis trei noi centre de voluntariat în străinătate – în Wrocław, Varșovia și Austin (SUA) și a acordat sute de tone de ajutor umanitar, inclusiv medicamente, alimente, haine și articole pentru copii. De asemenea, până acum, Open Eyes a donat 150 de ambulanțe și vehicule de evacuare medicală pentru Ucraina.

În ciuda acestor vremuri incerte, am reușit să ne extindem portofoliul de clienți și să facem achiziții cheie. Mai mult, situația a stimulat planurile noastre de expansiune globală. Astfel, la începutul anului trecut, am deschis noi centre de dezvoltare în Mexic, Columbia, Chile și România, centre în care am angajat până în prezent peste 500 de noi colegi.

  • Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual? 

România se află într-o poziție favorabilă, cu un sector IT&C în creștere, un număr semnificativ de companii de tehnologie și start-up-uri inovatoare, dar și cu investiții importante în infrastructura digitală. Este de asemenea un pol de talente atractiv. Cu siguranță încă este loc pentru dezvoltarea și adoptarea tehnologiilor avansate, și mai ales, pentru creșterea nivelului de digitalizare în anumite sectoare.  Însă, pentru SoftServe, România este o piață extrem de importantă și vrem să construim aici un centru de dezvoltare solid, care să deservească o parte importantă din clienții noștri globali. Ne concentrăm să atragem specialiști de top, inclusiv în zone foarte noi și complexe, din ce în ce mai solicitate de clienții pe care îi deservim. 

În ultima perioadă, am observat progrese semnificative, inclusiv în ceea ce privește programele de învățământ universitar care abordează subiecte precum blockchain sau inteligența artificială, zone în care plaja de roluri devine tot mai variată. Ca urmare a progreselor tehnologice și a parteneriatelor tot mai strânse dintre mediul academic și cel privat, studenții vor fi din ce în ce mai bine pregătiți, vor accesa mai multe tehnologii de ultimă oră încă de pe băncile facultății, iar pepiniera de talente din România va continua să crească. SoftServe are o cultură de sprijinire și educație a tinerelor talente foarte bine dezvoltată, cu peste 21,000 de tineri pregatiți la nivel global de academia noastră. Aceste soluții și parteneriate ce vizează educația tinerilor vor fi lansate în viitorul apropiat și în România, momentul depinzând și de ritmul de dezvoltare al industriei în acest an.

  • Acum, înaintea unui an electoral complex, ce așteptări aveți de la autoritățile române? 

Ca mediu privat avem o singură așteptare de la autorități – predictibilitate. Stabilitatea și coerența în politicile guvernamentale sunt cruciale pentru mediul privat, deoarece oferă companiilor un cadru în care să-și planifice investițiile și să își desfășoare activitățile cu încredere. 

  • Care sunt principalele 3 puncte ale strategiei Dumneavoastră de business pentru anul viitor? 

Atragerea celor mai buni specialiști din piață, consolidarea echipei și cristalizarea primelor hub-uri regionale în țară sunt puncte strategice pentru creșterea noastră din România.  Prioritatea anul acesta a fost setarea fundației centrului de dezvoltare SoftServe din România, urmând ca 2024 să fie un an de consolidare a creșterii, în care ne dorim să atragem tot mai multe talente de pe piața locală și în care vom vedea cristalizate principalele hub-uri regionale.

Cum spuneam anterior, avem în prezent o echipă locală de aproape 150 de specialiști. Drept urmare, am inaugurat și primul sediu din România, în București. Mai mult, ne așteptăm ca această evoluție pozitivă să continue. Deoarece recrutăm în toată țara avem o prezență în creștere și în alte orașe – Cluj, Iași, Brașov, Timișoara, iar în următorii 2-3 ani vom vedea cristalizate și principalele noastre centre regionale în unele din aceste orașe. Momentan, pe lângă București, am mai hotărât să oferim spații de lucru colegilor din Cluj, în regim co-working, acesta fiind al doilea oraș ca mărime pentru noi.

Planul nostru rămâne să ajungem în următorii 3-5 ani la 800 de oameni în România, ritmul fiind reglat și în funcție de dinamica industriei. Avem o strategie de creștere pe termen mediu și lung în care vizăm nu doar o extindere rapidă, ci și sustenabilă, care să ne permită să atragem și să păstrăm cei mai buni specialiști. În prezent, cum am menționat, mai mult de jumătate din echipa noastră este la nivel senior sau peste, iar anul acesta am avut un grad de retenție de peste 90%.

SoftServe este o companie atractivă, care are un nivel foarte ridicat de expertiză, cu centre de excelență în diverse tehnologii, de la BigData la DevOps. Avem propriul departament de cercetare și dezvoltare, axat pe explorarea deep tech și transformarea celor mai nișate tehnologii în proiecte de succes, cu implementări la scară largă. Această abordare ne permite să avem o expertiză variată și puternică chiar și în cazul tehnologiilor foarte noi – cum sunt digital twin, realitate augmentată, inteligență artificială – și să încheiem parteneriate puternice în zone care abia încep să fie cu adevărat explorate.  În plus, suntem un partener cheie pentru toți marii jucători din tehnologie și lucrăm pentru unele dintre cele mai cunoscute branduri din lume.

  • Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați, în anul 2024? 

2024 se preconizează a fi un an în care vom continua să resimțim incertitudinea determinată de evenimentele geopolitice și neliniștea economică globală. După părerea mea, cel puțin în prima jumătate a anului viitor, va continua această precauție resimțită în 2023, așa că dinamica industriei va rămâne în continuare mai lentă și cu accent pe optimizare și eficientizare.  

În același timp, digitalizarea nu mai este demult un nice to have, ci o necesitate, prin urmare companiile vor continua, chiar dacă la un ritm mai lent pentru moment, să investească în tehnologie. Va trebui să menținem pasul cu transformările tehnologice, deoarece vor apărea foarte multe oportunități în viitorul apropiat. Multe tendințe tehnologice abia acum încep să fie cu adevărat explorate, cum ar fi inteligența artificială generativă, iar impactul în business ar putea fi substanțial. Pentru SoftServe România va urma o perioadă de consolidare a creșterii afacerii la nivel local și ne dorim să mai adăugăm peste 100 de oameni în echipă în 2024.