Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Lideri |
|

Lecții pentru 2021 – Radu Florescu (Centrade|Cheil South East Europe): „Am învățat să ne adaptăm rapid, să ne asumăm riscuri pe parcurs și să ne confruntăm cu problemele din mers”

Forbes România a invitat comunitatea de business din România să răspundă la cele mai importante chestiuni ale momentului în cadrul proiectului editorial #lecțiipentru2021.
Radu Florescu_Centrade

Radu Florescu, CEO Centrade|Cheil South East Europe

Forbes: Cum apreciați într-un singur cuvânt evoluția companiei/grupului pe care o/îl conduceți în anul 2020? Acum, la final de an, cum arată realizările în raport cu obiectivele de la începutul anului? Cum a influențat pandemia afacerea pe care o conduceți? Dar domeniul în care activați?

Radu Florescu: Pentru dicționarul Oxford, cuvântul anului (de fapt, cele două cuvinte) au fost „distanțare socială”.

În cazul nostru, cred că este corect să vorbim despre ‘externalizare socială’ (social outsourcing), concept care ne definește cel mai bine activitatea pe parcursul unui an de pandemie, declin economic și flexibilitate.

Am învățat să fim agili, să lucrăm de acasă, să lucrăm prin ședințe video din fața calculatorului, să comunicăm pe mobil, în lipsa acelei zone de confort pe care ți-o oferă un birou structurat și resursele pe care le acceptăm în mod obișnuit drept normă. Am învățat să ne externalizăm toate capacitățile, oriunde s-ar afla.

Această schimbare bruscă reflectă capacitatea echipei noastre de a se adapta și de a rămâne eficientă chiar și în circumstanțe imprevizibile. Mulți au crezut (inclusiv eu) că pandemia va dura doar câteva luni, dar iată-ne 8 luni mai târziu, sperând în soluția unui vaccin în aproximativ alte 6 luni. Ceea ce părea neverosimil acum câteva luni a devenit astăzi normă.

Această pandemie ne-a forțat să fim mai eficienți și mai creativi pentru a face față provocărilor de zi cu zi. Volumul de muncă nu s-a diminuat foarte mult, în schimb a crescut intensitatea proiectelor, iar presiunea provocată de limitările impuse din cauza carantinării s-a adăugat grijilor noastre zilnice.

Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul anului, suntem bucuroși că ne-am atins obiectivele – chiar dacă ușor în scădere față de bugetul depus inițial la sfârșitul anului 2019, echipa este mai unită, mai eficientă și mai productivă ca oricând. În mod ciudat, ne-am descurcat mai bine pe o piață dificilă decât atunci când economic lucrurile mergeau bine.

Avantajul nostru cheie a fost concentrarea pe digital. Călătoria digitală începută acum 5 ani, susținută de echipa de analiză a datelor pe care am crescut-o la 20 de persoane, a avut un impact major asupra rezultatelor noastre. În timp ce multe bugete de comunicare au fost reduse în 2020 din cauza pandemiei, digitalul a crescut și, în unele cazuri, a depășit așteptările noastre.

Viitorul afacerii noastre se va scrie în digital, cu o nuanță ce subliniază importanța autenticității și simplității în tot ceea ce facem. Observăm acum puterea lumii digitale cu toate plusurile și minusurile sale. Modul în care vom continua această strategie rămâne cea mai mare provocare din 2021.

 

Forbes: Care au fost cele mai importante lecții de business și la nivel personal pe care le-ați învățat în pandemie?

Radu Florescu: Am avut mereu credința că nu trebuie niciodată „să te culci pe lauri” și că trebuie să ne schimbăm și să ne adaptăm după cum o face și piața.

Această pandemie, combinată cu toate celelalte incertitudini de pe glob, a provocat un sentiment de neliniște și frică. În cele din urmă, am învățat să ne adaptăm rapid, să ne asumăm riscuri pe parcurs, să ne confruntăm cu problemele din mers – toate acestea combinate ajutându-ne să fim mai pregătiți pentru orice schimbare viitoare ce ar putea apărea.

Chiar dacă suntem cu toții creaturi ale obișnuinței, cred că am învățat acum că există o logică în schimbarea obiceiurilor noastre.

Lecții pentru 2021 – Murielle Lorilloux (Vodafone România)

Forbes: Traversăm o perioadă în care unul dintre actorii principali a fost statul/autoritățile. Cum apreciați prestația autorităților române în această perioadă?

Radu Florescu: Dacă ar fi să facem comparații, să ne gândim la Statele Unite, care sunt cel mai bine pregătite pentru a face față unei crize precum pandemia, față de România, care dispune de mult mai puține resurse. Statele Unite sunt în prezent cel mai mare focar din lume și, chiar dacă România depune eforturi mari, comparativ vorbind, rezultatele obținute de guvernul român sunt net superioare celor din Statele Unite.

2020 a fost un test extrem de dificil pentru toate guvernele lumii și foarte puține au avut capacitatea de a gestiona această criză fără probleme. Cred că autoritățile au făcut tot ce se putea în contextul dat, reușind să echilibreze provocările sanitare și economice, pe de o parte, și așteptările sociale pe de altă parte.

Nu este niciodată ușor să iei decizii în situații de criză, să alegi răul cel mai mic și să planifici în mijocul incertitudinii.

Desigur, este întotdeauna loc de mai bine, dar acest lucru implică un efort comun și un consens general în privința priorităților naționale și al strategiei implementate.

Lecții pentru 2021 – Victor Răcariu (Glovo CEE)

Forbes: Care sunt principalele trei puncte ale strategiei dumneavoastră de business pentru anul viitor?

Radu Florescu: Accentul pe digital va continua. Totodată, vom completa oferta noastră cu o componentă de personalizare a mesajelor bazate pe un mix de conținut, date și planificare strategică, pentru a face comunicarea noastră mai puternică și mai eficientă.

În contextul în care contribuția diviziei de date continuă să crească ca pondere în business-ul nostru, vom extinde serviciile tehnologice și de dezvoltare de software pentru a măsura mai bine sentimentul consumatorilor, brandurile și eficiența campaniilor noastre. Divizia noastră Digital Intelligence and Analytics (DIA) a implementat deja modificări în structura echipei și și-a adaptat serviciile pentru a răspunde cât mai bine nevoilor clienților în acest sens.

Nu în ultimul rând, ne vom concentra pe consolidarea și dezvoltarea echipei în condițiile noului mod de lucru și al nevoilor de pregătire, comunicare și profesionalizare.

Lecții pentru 2021 – Serghei Bulgac (DIGI Communications)

Forbes: Care considerați că este cea mai mare provocare la nivel mondial în anul 2021?

Radu Florescu: Există o mare speranță că vaccinurile anunțate recent vor contribui la reducerea impactului pandemiei în următoarele 4-6 luni. Dar majoritatea oamenilor sunt de acord că lumea noastră s-a schimbat fundamental, cu sau fără pandemie.

Victoria lui Joe Biden din Statele Unite va avea, fără îndoială, un impact major asupra afacerilor globale.

Strategia „America pe primul loc” (și pe cont propriu) va fi înlocuită cu o abordare în sensul colaborării internaționale, atât din punct de vedere economic, cât și politic. Rămân aceleași pericole și provocări globale, dar abordarea și tactica se vor schimba semnificativ. Cu toate astea, nu ne vom întoarce la vechea ordine mondială din era pre-Trump, ci ne vom raporta mai mult la „lecțiile învățate” în ultimii 4 ani.

Ce ne putem aștepta de la dezinformarea mass-media care a creat confuzie, migrația din centrele urbane (în special în Statele Unite), schimbarea obiceiurilor de lucru care permite mai multă flexibilitate? Sper că vor exista eforturi de dialog între țările industrializate, în virtutea faptului că importanța colaborării economice și a activității comerciale depășește cu mult confruntarea directă prin tarifele comerciale.

Piețele bursiere sunt în prezent la maxime istorice, ceea ce nu reflectă neapărat starea reală a economiei, iar numirea lui Janet Yellen în funcția de Secretar al Trezoreriei Statele Unite a fost bine primită de mulți jucători din lumea financiară.

Acestea fiind spuse, mulți oameni simt încă impactul economic al pandemiei, iar bugetele guvernamentale rămân tensionate. Vor trece alte 18 luni până când ratele de creștere a PIB măsurate în timp real vor reveni la nivelurile pre-pandemice.

Ratele mici ale dobânzii se vor menține în viitorul previzibil, ceea ce, în teorie, ar trebui să mențină fluxul de lichidități destinat consumatorilor și să încurajeze cheltuielile – ceea ce va încuraja, implicit, producția.

Multe vor depinde de modul în care țările vor învăța din acest an de criză și de modul în care vor aplica această experiență de acum înainte.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii