FacebookTwitterLinkedIn

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, convocată ca urmare a agresiunii militare nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei. Șeful statului a subliniat deplina solidaritate a României cu poporul ucrainean.

În intervenția sa, Klaus Iohannis a condamnat în cei mai fermi termeni agresiunea armată de proporţii a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, care reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional.

Președintele a subliniat deplina solidaritate a României cu Ucraina şi poporul ucrainean şi a precizat că ţara noastră va continua să ofere sprijin, în principal asistenţă umanitară, notează Agerpres.

La această reuniune, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a intervenit prin videoconferinţă, prezentând evoluţiile în curs ale situaţiei de securitate.

Consiliul European a acceptat politic un pachet de măsuri restrictive suplimentare, prin care vor impune costuri masive şi severe Rusiei pentru acţiunile sale, pachet agreat în strânsă cooperare cu partenerii şi aliaţii.