FacebookTwitterLinkedIn

Cântărețul multipremiat este primul ambasador cultural desemnat al Muzeului și Grădinii de Sculpturi Hirshhorn din Washington, într-un proiect menit să aducă arta mai aproape de generația Z.

Pentru J Balvin, arta a fost o formă de terapie, un mod de a lupta cu anxietatea și depresia: „motivat fiind de propria mea călătorie de sănătate mintală, mă străduiesc constant să o destigmatizez cumva. Și am descoperit că prin propria mea artă, muzica, sunt capabil să mă exprim creativ, ceea ce a fost foarte util și vindecător,” a declarat acesta pentru Page Six. Însă aceeași împlinire o simte și atunci când admiră arta altora, artistul devenind recent un colecționar avid de obiecte de artă clasică și contemporană.

Printre artiștii săi preferați se află și Yayoi Kusama – artista care creează dintr-o instituție de boli mintale unde este internată din anii `70 -, care, întâmplător sau nu, făcea obiectul unei expoziții organizate la Hirshhorn în momentul în care Balvin s-a prezentat la o discuție cu Melissa Chiu, directorul și curatorul muzeului, pentru a pune la punct detaliile numirii artistului ca ambasador. „Cu cât afli mai multe despre Kusama, despre modul în care ea vede lumea și starea ei și locul în care face artă, cu atât te simți mai fericit când o vezi cu ochii tăi – dar există și multă durere în spatele muncii ei,” a declarat Balvin pentru Financial Times, vorbind despre artista japoneză care creează dovleci și buline ce întruchipează propria luptă cu tulburarea obsesiv-compulsivă și halucinațiile, afecțiuni dobândite în urma unor traume din copilărie.

Colaborarea cu muzeul Hirshhorn – parte din Smithsonian și una dintre cele mai „cool” instituții de cultură, reprezintă proiectul de suflet al Melissei Chiu, care a văzut un potențial imens în asocierea cu artistul. „Știam că va putea vorbi publicului nostru pe un ton diferit. Mi-am spus: „să ne concentrăm pe educație”. Și așa a apărut ideea unor videoclipuri cu José pentru Hirshhorn Eye, sub forma unei serii de ghiduri de artă digitală care aduc vizitatorii față în față cu artiști, pe care le vom lansa în această toamnă,” a mai spus aceasta, fără a preciza o dată anume.

Deși și-a propus ca, în tot ceea ce face, să se exprime în limba spaniolă, ca un efort de a sprijini cultura din care provine, Balvin spune că va folosi rețelele sociale, conținutul video și ghidul pentru a livra conținut pentru muzeul de lângă Capitoliu atât în engleză, cât și în spaniolă. „Simt că arta ar trebui să fie accesibilă tuturor. Este o formă de comunicare, auto-exprimare și creativitate care poate fi vindecătoare, inspirațională și motivantă. Toată lumea ar trebui să poată experimenta frumusețea ei”, a mai spus J Balvin.

Pe numele său întreg José Álvaro Osorio Balvín, artistul s-a născut și a crescut în Medellín, Columbia. A pătruns în curentul mainstream ca artist în 2014 cu single-ul „6”. AM”, impunându-se rapid ca unul dintre cei mai prolifici artiști din showbizz; supranumit „El Príncipe del Reguetón”, este unul dintre cei mai vânduți artiști latini, cu peste 35 de milioane de discuri vândute în întreaga lume.

Are în palmares unsprezece premii Billboard pentru muzică latino, șase premii Latin Grammy, cinci premii MTV Video Music și șapte premii pentru muzică latino-americană, precum și alte patru nominalizări la premiile Grammy. Este și primul primul Latino care a fost titularul unor show-uri muzicale mondiale precum Coachella, Tomorrowland sau Lollapalooza. Mai mult decât atât, Guinness World Records l-a recunoscut drept „liderul unei revoluții reggaeton de a doua generație”.

Cea mai recentă piesă a sa – „Dientes” (=Dinți), alături de Dj Khaled și Usher, a strâns peste 3,5 milioane de vizualizări pe YouTube în mai puțin o săptămână de la lansare, și a generat un val de provocări în alte rețele, unde utilizatorii își expun dinții ca răspuns la refrenul „Arată-mi dinții!”

Foto: Hirshhorn / J Balvin