Iuliana Nedelcu, Marketing Director la Coca-Cola România, precizează că noile generații de consumatori așteaptă de la branduri un dialog transparent și implicare în nevoile reale ale societății.
Forbes: Care sunt elemente relevante (lecțiile de business) pe care le-ați dobândit în ultimii doi ani (martie 2020 – martie 2022)? În fapt, ce păstrați ca învățătură de marketing din această perioadă și ce anume veți implementa în continuare?
Iuliana Nedelcu: Lecțiile ultimilor doi ani au fost pe cât de intense, pe atât de revelatoare. A fost mai mult decât evidentă nevoia de flexibilitate, de adaptare constantă la context, atât la nivel individual, cât și la nivel de business.
Se lucrează mult mai mult pe scenarii, planuri alternative, ceea ce cred că ne ajută astăzi foarte mult în felul în care ne raportăm la situații „neprevăzute”.
De altfel, tot procesul de adaptare și recalibrare prin care am trecut în toată această perioadă a reprezentat totodată și o oportunitate să ne cunoaștem mai bine și să lucrăm cu noi înșine la nivel de mindset.
Campania Coca-Cola lansată în vara anului 2020, „Mai deschiși ca niciodată” a pornit tocmai de la acest insight: avem nevoie mai mult ca oricând să ne schimbăm felul în care ne raportăm la lucrurile din jurul nostru, să apreciem ce avem și să vedem oportunitățile mai degrabă decât problemele.
Forbes: Cum reușiți să vă cunoașteți consumatorii/clienții în aceste vremuri tulburi pe care le traversăm? (Care sunt elemente ce definesc în prezent publicul-consumator din România?)
Iuliana Nedelcu: Sunt o mulțime de resurse care ne ajută să înțelegem nevoile din piață, trenduri, preferințe etc. Inclusiv dialogul direct. Noile generații de consumatori putem spune că sunt mai conectate, mai asertive, mai informate și asimilează noutățile cu o viteză impresionantă.
Și e ceva firesc dacă e să ne gândim la toate resursele de comunicare digitală existente astăzi. Iar acest lucru implică și un nivel mult mai mare de conștientizare în rândul lor. Aceștia aşteaptă de la branduri un dialog transparent şi implicare în nevoile reale ale societăţii, lucru care ne motivează să facem mai mult şi mai bine.
Forbes: Un exemplu de inițiativă de marketing pe care ați admirat-o în perioada 2021 – martie 2022. (din România sau din lume)
Iuliana Nedelcu: Au fost multe inițiative frumoase din partea brandurilor în această perioadă, însă una care mi-a rămas în suflet, pentru că am rezonat la nivel personal cu ea, a fost tocmai campania aniversară Coca-Cola, lansată pentru a sărbători cei 30 de ani de prezență a brandului în România.
Construită în jurul ideii de optimism („Gustul original al optimismului”), pentru mine această campanie a fost ca o întoarcere în timp, la primele mele aminitiri legate de Coca-Cola, la petrecerile din adolescență unde Coca-Cola era nelipsită, la vacanțele petrecute alături de prieteni, la concerte, la mesele în familie – o mulțime de momente pline de bucurie. Mi-am amintit de începutul anilor ‘90, de speranța cu care priveam atunci, ca orice om, spre viitor, spre schimbare.
Și schimbări au fost, într-adevăr, dar dincolo de ele, unul dintre cele mai importante lucruri pe care, personal, le-am învățat de-a lungul ultimilor 30 de ani, a fost tocmai bucuria de a trăi, de a lucra, de a savura fiecare moment, chiar și cel mai banal.
Tocmai de aceea campania aniversară Coca-Cola a trezit niște sentimente aparte și rămâne una dintre campaniile de suflet.
Forbes: Cum caracterizați piața agențiilor de comunicare din România (media, publicitate, creație, digital) după doi ani de pandemie?
Iuliana Nedelcu: Întreaga industrie de marketing și comunicare, fie că vorbim de clienți, fie de agenții, cred că a devenit mai matură după acești doi ani de pandemie.
Întregul arsenal de experiențe la care am fost expuși – de la regândirea mesajelor și a campaniilor, la mobilizarea extraordinară în momentele de criză până la adaptarea pentru work from home și accelerarea digitalizării ne-au adus pe toți într-un context mai complex din care ieșim mai puternici, mai atenți la ceea ce contează cu adevărat și mai empatici.
Forbes: Cum considerați că trebuie să comunice brandurile în această perioadă complicată? (războiul din Ucraina, pandemie, inflație, criză energetică, incertitudini, etc)
Iuliana Nedelcu: Oamenii au nevoie de o comunicare onestă, indiferent de context. Iar acum, cred că empatia este cel puțin la fel de necesară.
De asemenea, înainte de a comunica, cred că este important să asculți mai întâi, să încerci să înțelegi nevoile, așteptările, pentru ca mai apoi să acționezi.
(3 mai 2022)