La răscruce de vânturi
„Cartierul general” pentru această ședere în Italia a fost El Olivar, o proprietate superbă din Umbria, într-un colț uitat de lume, exact așa cum mi-am dorit, pentru a putea lucra în liniște.
Situată pe culmea unui deal, proprietatea oferă o priveliște superbă de pe terasa imensă și a fost locul perfect chiar și pentru vara toridă, deoarece mă simțeam ca la răscruce de vânturi, mai ales seara și noaptea când vântul lovea obloanele, iar pomii foșneau misterios.
Acolo m-am plimbat prin pădurea de pini, prin livada de măslini, am mâncat legume proaspete din grădină, am admirat grădina terasată plină de flori multicolore, am ascultat huhurezul seara pe la aceeași oră, am urmărit zborul calm al șoimilor și m-am tot gândit ce soluții de exterminare există pentru cicade. (El Olivar e disponibilă pe Airbnb).
Din acest punct al nostru din Umbria, am pornit în incursiuni de o zi și am vizitat Perugia (unde am mâncat cel mai bun prosciutto, m-am plimbat prin păienjenișul subteran și am citit despre celebra nuntă însângerată); Siena – cu superbele nuanțe de terracotta ale clădirilor, domul, care mi s-a părut mai frumos decât cel din Milano sau Florența, străduțele înguste, șerpuitoare, misterioase; Assisi – o surpriză minunată, un oraș cu o arhitectură superbă, cu grădini minunate și, evident, cu povestea celui mai celebru rezident.
Mi-a rămas în minte și în inimă vizita la Castelul Odescalchi, deținut inițial de o altă familie italiană celebră – Orsini. Un castel sobru, fortificat, solid, dar în același timp elegant și romantic. Aici mi-au atras atenția două lucruri: în primul rând, expoziția de arme și armuri.
M-am gândit mult la condiția fizică a cavalerilor medievali care, cu o statură care nu prea depășea 1,50 metri, reușeau să poarte armurile greoaie și să mânuiască niște halebarde sau buzdugane care probabil cântăreau cam jumătate din greutatea lor corporală.
De altfel, sala armelor este introdusă printr-un citat din Orlando Furioso, în care Torquato Tasso deplânge apariția armelor de foc care, în opinia poetului, a distrus cavalerismul și frumusețea unei lupte bărbătești, cinstite, în care îți privești adversarul în ochi. Prilej cu care am meditat și la mijloacele moderne de luptă și de anihilare a adversarilor.
Ulterior, am vizitat și sala femeilor, unde atât doamnele, cât și slujnicele se adunau pentru diverse activități. Mi-au plăcut foarte mult frescele care înconjoară sala imensă și care înfățișează activități feminine medievale ce demonstrează că femeia, în acea perioadă, nu era privită și tratată chiar așa cum credem noi: impresia mea a fost una de egalitate cu bărbații. Evident, activități feminine și gospodărești, dar și vânătoare, sporturi și chiar apărarea castelului (de altfel, în cursul unui atac foarte dur din partea familiei Borgia, unul dintre liderii apărării castelului a fost o femeie).
Castelul se află în Bracciano, o localitate micuță dar plină de șarm, unde, evident, trebuie să se afle și un dom, sus pe un deal, dominând chiar și castelul. Străduțele înguste sunt pline de restaurante minunate, iar acolo am mâncat una dintre cele mai bune înghețate din lume. Bracciano se află pe malul lacului cu același nume– este, după părerea mea, una dintre cele mai frumoase zone din Italia, chiar și pentru cei care au văzut mai întâi lacul Como.
Închei aici această relatare a călătoriilor mele prin Italia fără a-mi fi propus să bifez o listă de obiective turistice – a fost o vizită foarte „umblată” și nu îmi pare rău, pentru că deși nu am văzut multe tablouri sau statui, am recuperat prin spectacolul străzii și prin imagini care îmi vor rămâne pentru totdeauna în suflet.