FacebookTwitterLinkedIn

Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social, și geopolitic. Pentru că, până la urmă, în ciuda dificultăților, rămân lecțiile de business și de viață.

Irina Mincinopschi, director general Depanero

Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2025? Argumentați!

Cuvântul definitoriu pentru 2025, din punctul nostru de vedere, este «așteptări». Acest an a fost marcat de suișuri și coborâșuri, a început cu optimism, însă realitatea economică a impus ajustări constante. Proiecțiile noastre pozitive au fost înlocuite de strategii de reglare a așteptărilor. Am traversat un context marcat de incertitudine fiscală și geopolitică, ceea ce a determinat companiile să adopte o abordare rezervată în privința investițiilor. Pentru noi, în acest an a fost importantă menținerea flexibilității operaționale, fiind una dintre companiile care se adaptează rapid atât la schimbările din piață, cât și la nevoile clienților. Am continuat să investim în competențe și tehnologii, dar cu o atenție sporită asupra eficienței și sustenabilității. Lecția principală: așteptările trebuie calibrate permanent, în funcție de realitățile pieței și de dinamica mediului economic. Într-un context marcat de incertitudini, agilitatea nu mai este doar o opțiune, ci devine un diferențiator strategic. Capacitatea de a reacționa rapid la schimbări, de a adapta strategiile și de a lua decizii informate în timp real reprezintă atuuri esențiale pentru orice organizație.

Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2025? Care sunt rezultatele activității companiei comparativ cu estimările de la începutul anului?

Principala provocare a fost legată de resursele pe care clienții – retail și corporate – le-au putut aloca pentru servicii și proiecte. Am remarcat, de asemenea, extinderea duratei proceselor decizionale și o diminuare a apetitului clienților pentru investiții pe termen lung, aspecte care au influențat dinamica proiectelor și serviciilor oferite. Cu toate acestea, am reușit să menținem rezultatele în linie cu estimările inițiale, datorită diversificării portofoliului și orientării către servicii cu valoare adăugată. Am depășit pragul de 10 milioane de euro cifră de afaceri, confirmând reziliența modelului nostru de business.

Cum au influențat crizele suprapuse, situația geopolitică și perspectiva noilor măsuri fiscal-bugetare activitatea companiei dvs.?

În 2025, piața a continuat să manifeste o nevoie clară de servicii și proiecte și am remarcat o intensificare a numărului de oferte existente, însă procesul de transformare a ofertelor în proiecte s-a desfășurat într-un ritm mai lent, pe fondul unei abordări mai precaute în alocarea bugetelor. Clienții au pus un accent tot mai mare pe predictibilitatea propriilor bugete înainte de a angaja resurse în noi proiecte. În acest context, am pus accent pe comunicarea constantă cu partenerii, oferindu-le  stabilitatea de care au nevoie în activitatea lor prin servicii fiabile și termene clare. În paralel, am continuat investițiile în digitalizare și eficiență operațională, consolidând astfel reziliența companiei în fața factorilor externi.

Care sunt punctele tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?

Mediul de afaceri din România se remarcă printr-o adaptabilitate deosebită a antreprenorilor, care au capacitatea de a identifica rapid soluții inovatoare și de a implementa strategii eficiente chiar și în contexte economice dificile sau în perioade de incertitudine legislativă. Antreprenorii români demonstrează o reziliență notabilă, totuși lipsa accesului facil la finanțare rămâne o vulnerabilitate, afectând în special IMM-urile. Pentru a susține dezvoltarea sustenabilă a mediului de afaceri, este esențială implementarea unor politici coerente, orientate spre facilitarea accesului la resurse financiare și stimularea investițiilor pe termen lung. Un alt aspect cu un rol esențial în planificarea strategică a companiilor este predictibilitatea fiscală. Stabilitatea cadrului legislativ și fiscal permite organizațiilor să își construiască strategii solide, pe termen lung. Companiile care reușesc să integreze inovația în procesele lor de business, menținând totodată o disciplină financiară riguroasă, vor avea capacitatea de a naviga cu succes în orice context economic.

Acum, la finalul unui an, ce așteptări aveți de la autoritățile române?

În perioade economice nefavorabile, statul își asumă, de regulă, un rol activ de investitor pentru stimularea economiei și pentru crearea unui mediu predictibil. O măsură pe care ne-am dori să o vedem pusă în practică și în România. Salutăm inițiativele existente, dar este nevoie de accelerarea proiectelor strategice și de un cadru legislativ stabil, care să încurajeze investițiile private pe termen mediu și lung.

Care sunt principalele trei puncte ale strategiei dvs. de business pentru anul viitor?

Strategia pentru 2026 este construită în jurul a trei piloni fundamentali: predictibilitate – să fim un partener de încredere pentru clienți, oferind soluții flexibile și adaptate nevoilor lor; calitate – continuăm investițiile în competențe și tehnologii, pentru a menține standardele ridicate ale serviciilor; eficiență – optimizăm procesele interne și transferăm acest avantaj în relațiile cu partenerii, cu obiectivul de a genera beneficii comune. În plus, vom continua să explorăm noile segmente de business din portofoliul nostru, precum mobilitatea electrică și energia verde, consolidând poziția noastră ca furnizor de soluții integrate.

Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria în care activați în anul 2026?

În perioada următoare, peisajul economic mondial va continua să fie marcat de incertitudinea geopolitică accentuată, care va influența deciziile strategice ale companiilor. Încheierea războiului din Ucraina rămâne o direcție prioritară, însă vom asista la investiții masive în industria de apărare și la o accelerare a integrării inteligenței artificiale în procesele curente. Pentru industria noastră, adaptarea la aceste tendințe și menținerea competitivității vor fi esențiale. Automatizarea și digitalizarea vor redefini modul în care livrăm servicii, iar companiile care investesc în tehnologie și competențe vor avea un avantaj competitiv decisiv.