Dalai Lama, liderul spiritual al comunităţii tibetane, şi-a exprimat luni recunoştinţa după ce a primit duminică seară, la Los Angeles, primul său premiu Grammy, care i-a fost decernat la categoria “cel mai bun audiobook”.
În vârstă de 90 de ani, laureatul premiului Nobel pentru pace din 1989, care trăieşte în exil în India, este considerat în lumea întreagă principalul susţinător al libertăţii Tibetului, cu excepţia Chinei, care l-a transformat în duşmanul său, potrivit AFP și Agerpres.
La cea de-a 68-a gală Grammy Awards, organizată duminică la Los Angeles, Dalai Lama a fost premiat pentru audiobookul intitulat “Meditations: The Reflections of His Holiness the Dalai Lama”.
“Primesc această distincţie cu recunoştinţă şi smerenie”, a declarat el într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare.
“Nu o consider o onoare personală, ci o recunoaştere a responsabilităţii noastre universale comune”, a adăugat cel care este, de la vârsta de doi ani, al 14-lea lider spiritual şi politic al tibetanilor, identificat în mod corespunzător, potrivit tradiţiei budiste.
“Cred cu adevărat că pacea, compasiunea, grija faţă de mediul nostru înconjurător şi înţelegerea unităţii omenirii sunt esenţiale pentru binele colectiv al celor 8 miliarde de fiinţe umane”, a adăugat el.
Audiobookul său, disponibil pe platformele muzicale, a fost realizat în principal cu participarea cântăreţei pop feministe Maggie Rogers şi a compozitorului american Rufus Wainwright, care primit duminică seară trofeul în numele lui Dalai Lama.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania