Grupul francez Capgemini, unul dintre cei mai mari furnizori globali de servicii de consultanță și IT, a anunțat că va demara procesul de vânzare a subsidiarei sale americane Capgemini Government Solutions (CGS), în urma presiunilor politice generate de un contract semnat de această divizie cu ICE, agenția americană de control al imigrației.
Decizia vine după ce miniștri și parlamentari francezi au cerut explicații conducerii Capgemini cu privire la natura contractului, pe fondul îngrijorărilor legate de tacticile utilizate de agenții ICE, intensificate după uciderea a doi cetățeni americani în Minnesota, luna trecută. Printre oficialii care au solicitat clarificări s-a numărat și ministrul francez de finanțe Roland Lescure.
Capgemini a transmis că restricțiile legale din Statele Unite privind contractele cu entități federale implicate în activități clasificate limitează capacitatea grupului de a exercita un control adecvat asupra anumitor operațiuni ale CGS, astfel încât acestea să fie aliniate cu valorile și obiectivele companiei. Grupul a precizat că procesul de vânzare va începe imediat, fără a confirma explicit dacă decizia este direct legată de contractul cu ICE.
CGS reprezintă aproximativ 0,4% din veniturile estimate ale Capgemini pentru 2025 și mai puțin de 2% din veniturile generate în Statele Unite. Directorul general Aiman Ezzat a declarat recent că grupul a aflat abia la finalul anului trecut despre natura contractului atribuit CGS de Department of Homeland Security, în decembrie 2025.
Potrivit acestuia, regulile stricte de securitate aplicabile contractorilor guvernamentali au împiedicat conducerea grupului să aibă acces la informații clasificate, documente confidențiale sau detalii tehnice ale operațiunilor CGS. Capgemini a mai anunțat că va revizui conținutul și aria contractului, precum și procedurile interne de contractare ale subsidiarei americane.
Anunțul vine într-o perioadă de transformare pentru grupul francez. În octombrie 2025, Capgemini a finalizat achiziția companiei de outsourcing WNS, într-o tranzacție de 3,3 miliarde de dolari. WNS este prezentă în România cu trei centre — în București, Sibiu și Timișoara — și peste 400 de angajați. Compania rezultată își propune să se concentreze pe servicii bazate pe inteligență artificială pentru optimizarea proceselor de afaceri.
De asemenea, Capgemini a preluat recent 100% din capitalul social al SEIMAF, grup specializat în inginerie industrială și consultanță tehnică în domeniul energiei nucleare, cu operațiuni inclusiv în România.
În România, Capgemini este prezentă cu birouri în București, Cluj, Brașov și Iași. Afacerile locale au crescut cu 7% anul trecut, până la 304,3 milioane de lei, însă subsidiara a înregistrat pierderi pentru al treilea an consecutiv, de 51,5 milioane de lei. Numărul mediu de angajați a scăzut cu peste 17% în 2024, la 1.041 de persoane.
La nivel global, grupul fondat în 1967 de Serge Kampf a raportat venituri de 22,1 miliarde de euro și un profit de 1,67 miliarde de euro anul trecut, având aproximativ 340.000 de angajați în 50 de țări.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.