Academicianul Ioan-Aurel Pop a fost ales marţi într-un nou mandat de preşedinte al Academiei Române, cu durata de patru ani.
Adunarea Generală a Academiei Române, alcătuită din membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare, şi-a exprimat opţiunea cu o majoritate de 142 de voturi din 157 exprimate, notează Agerpres.
Alegerile au avut loc prin vot secret, în cadrul Adunării Generale întrunite în Aula Academiei Române.
Ioan-Aurel Pop, este doctor în istorie şi profesor al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, specialist în istorie medievală şi în evoluţia instituţiilor medievale, paleografie latină şi istoria Transilvaniei.
A fost profesor asociat la Universitatea din Pittsburgh (1991 – 1992) şi profesor invitat la INALCO Paris (1998), Universitatea din Trento (2001) şi Universitatea Ca’Foscari din Veneţia (2003 – 2008).
În anul 1999, Ioan-Aurel Pop a fost ales membru corespondent al Academiei Europene de Ştiinţe, Litere şi Arte din Paris, iar în 2013 a devenit membru al Academiei Europene de Ştiinţe şi Artă din Salzburg.