FacebookTwitterLinkedIn

Consiliul Investitorilor Străini susține eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie 2027 și cere Guvernului să stabilească termene, responsabili și indicatori de performanță pentru principalele măsuri economice.

Organizația propune și un proiect național pentru adoptarea monedei euro, care să ducă la elaborarea unei foi de parcurs în următoarele 12 luni.

Totodată, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), care reprezintă aproximativ 120 dintre cele mai mari companii cu capital străin din România, cere noului Guvern să continue consolidarea fiscală fără să sacrifice măsurile necesare creșterii economice și competitivității. Organizația consideră că stabilitatea macroeconomică, predictibilitatea regulilor și aplicarea reformelor trebuie urmărite în paralel cu atragerea investițiilor.

„România nu trebuie să aleagă între consolidarea fiscală și creșterea economică. Are nevoie de ambele”, a declarat Ruxandra Băndilă, director executiv al FIC. Ea a arătat că programul de guvernare preia o serie de recomandări formulate de organizație, însă rezultatul va depinde de modul în care acestea vor fi puse în practică.

Eliminarea IMCA și un calendar fiscal

FIC identifică trei angajamente fiscale pe care le consideră importante pentru încrederea investitorilor: menținerea cotei unice, confirmarea eliminării impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 și stabilirea unui calendar fiscal, însoțit de un termen minim de notificare înainte de intrarea în vigoare a măsurilor care afectează companiile.

Potrivit organizației, aplicarea integrală și la termen a acestor angajamente ar oferi companiilor mai multă certitudine atunci când iau decizii de investiții pe termen lung.

În paralel, FIC cere consolidarea rolului Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) ca punct unic de contact pentru investitori, accelerarea autorizării proiectelor majore și folosirea mai eficientă a fondurilor europene și a capitalului privat pentru investiții strategice.

Guvernul ar trebui să măsoare rezultatele reformelor

Organizația consideră că următoarea etapă trebuie să se concentreze pe implementare și rezultate măsurabile. Pentru fiecare prioritate economică majoră, FIC propune stabilirea unei instituții responsabile, a unui termen de realizare, a unor indicatori de performanță și a unor raportări publice periodice.

În opinia Consiliului, un asemenea cadru ar permite urmărirea progresului și ar lega angajamentele asumate de proiecte concrete, locuri de muncă și valoare adăugată în economie.

În energie, FIC afirmă că competitivitatea industrială pe termen lung depinde de progrese coordonate în producție, stocare, rețele și interconectări, susținute de reguli clare și practici de piață transparente. În administrația publică, organizația mizează pe digitalizarea serviciilor, interoperabilitatea sistemelor și administrarea fiscală bazată pe analiza de risc, despre care spune că pot reduce povara asupra contribuabililor corecți.

O foaie de parcurs pentru euro, în 12 luni

FIC cere și accelerarea procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), considerând că acesta poate consolida profilul investițional al țării și facilita accesul la capital pe termen lung.

Separat, organizația propune lansarea unui proiect național pentru adoptarea euro, care să reunească Guvernul, Banca Națională a României și alți actori-cheie. Proiectul ar urma să aibă un mandat clar de coordonare tehnică și instituțională și să conducă, în termen de 12 luni, la elaborarea unei foi de parcurs naționale.

Documentul ar trebui să includă obiective intermediare anuale privind consolidarea fiscală sustenabilă, reducerea inflației și convergența structurală și juridică. Potrivit FIC, companiile membre generează o cifră de afaceri cumulată echivalentă cu aproximativ 20% din PIB-ul României și contribuie semnificativ la bugetul de stat.

Organizația s-a declarat pregătită să colaboreze cu noul Guvern pentru punerea în aplicare a măsurilor propuse.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.