FacebookTwitterLinkedIn

Coca-Cola HBC România anunță o investiție semnificativă în fabrica sa de la Ploiești, respectiv în instalarea unui echipament de decontaminare fulgi PET.

Reprezentanții Coca-Cola HBC România pregătesc o investiție în valoare de opt milioane de euro în fabrica din Ploiești, cea mai mare fabrică a grupului Coca-Cola HBC din sud-estul Europei. Din această sumă, ajutorul de stat este de 3,5 milioane euro.

Instalarea acestei noi linii era planificată de companie pentru următorii ani, însă datorită facilității oferite de statul român, oficialii Coca-Cola HBC România au decis să accelereze planurile de achiziționare a echipamentelor – asta în contextul în care îmbuteliatorul și-a luat angajamentul de a reduce emisiile până la zero net, până în 2040.

Potrivit acestora, prin instalarea liniei de decontaminare fulgi PET, după reciclarea PET-urilor într-o facilitate specializată, deșeurile vor fi transformate în fulgi PET.  Fulgii vor fi achiziționați de către Coca-Cola HBC de pe piața din România, introduși în echipamentul de decontaminare pentru a fi aduși la standardele de calitate alimentară și apoi folosiți la producerea de preforme rPET.

„Ajutorul de stat oferit își îndeplinește scopul de a stimula investițiile în economia locală. Succesul accesării acestui ajutor de stat, ne face sa fim deschiși, de asemenea, la oportunitățile pe care ni le oferă statul român, precum noul model de schemă prevăzut de HG 807/2014, dar și alte scheme de finanțare și ne dorim să putem accesa fonduri și pentru proiecte pe care le avem în plan”, a declarat Alice Nichita, Corporate Affairs & Sustainability Director, Coca-Cola HBC România.

Sistemul Coca-Cola a extins utilizarea de rPET (100% PET reciclat) pentru întreg portofoliul de ape minerale natural, așa încât în prezent, 20% din întregul portofoliu de băuturi este ambalat în 100% PET reciclat, respectiv toate apele minerale naturale.