FacebookTwitterLinkedIn

Câştigul salarial mediu net a fost de 4.876 lei în februarie, în creştere cu 17 lei (+0,3%) faţă de luna ianuarie 2024, valorile cele mai mici fiind înregistrate în domeniul fabricării articolelor de îmbrăcăminte (2.729 lei), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

În luna februarie 2024, câştigul salarial mediu brut a fost 7.990 lei, cu 14 lei (+0,2%) mai mare decât în luna ianuarie 2024.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (11.297 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (2.729 lei).

Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,2%. Indicele câştigului salarial real a fost 106,5% în luna februarie 2024 faţă de luna februarie 2023. Indicele câştigului salarial real a fost 99,5% în februarie 2024 faţă de luna ianuarie 2024. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 238,6%, cu 1,1 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna ianuarie 2024.

Potrivit INS, în cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.