FacebookTwitterLinkedIn

Daniela Bodîrcă ocupă din 2019 funcția de CEO al UniCredit Leasing și are o experiență de peste 26 de ani în sectorul financiar-bancar. Absolventă a Academiei de Studii Economice din București și a unui MBA la Open University din Marea Britanie, Daniela Bodîrcă a coordonat în ultimii 15 ani departamente-cheie din arii strategice ale grupului bancar UniCredit, de la divizia de administrare a riscurilor şi până la procesul de implementare a strategiei şi politicilor de risc în rândul entităţilor grupului prezente în România.

UniCredit Leasing este lider pe piața serviciilor de leasing financiar din România. În 2022, UniCredit Leasing a marcat 20 de ani de existență, dar și al 15-lea an consecutiv în care este liderul industriei de leasing financiar. Compania face parte din grupul financiar UniCredit România, alături de UniCredit Bank și UniCredit Consumer Financing, iar Daniela Bodîrcă, liderul său, a fost aleasă anul trecut pentru al treilea mandat de președinte al Consiliului Director și președinte al Asociației Societăților Financiare din România (ALB), care reprezintă industriile de leasing financiar şi credit de consum.