FacebookTwitterLinkedIn

Vânzările de autoturisme au crescut puternic în Europa în luna martie, cu un avans de 28,8%, depășind pragul de un milion de unităţi pentru prima dată după luna iunie 2021, a anunțat Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Toate pieţele auto din UE au înregistrat creşteri puternice în luna martie, în special cele din Spania (+ 66,1%) şi Italia (+ 40,7%).

În România, înmatriculările de autoturisme au crescut cu 11,1% în ritm anual în luna martie, până la 12.251 de unităţi.

În luna martie au fost înmatriculate în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia) 1,42 milioane de mașini, în creştere cu 26,1% comparativ cu luna martie 2022.

Automobilele electrice cu baterie au reprezentat 13,9% din totalul înmatriculărilor din UE în luna martie, în creştere comparativ cu luna martie a anului trecut. Ponderea automobilelor hibride de tip plug-in a scăzut de la 8,8% în luna martie 2022, până la 7,2% în luna martie 2023.

Înmatriculările de autoturisme echipate cu motoare pe benzină continuă să domine piaţa, cu o cotă de 37,5% în luna martie, în creștere faţă de luna martie a anului trecut. Automobilele diesel au reprezentat 14,5% din piaţa UE, în scădere faţă de luna martie 2022.