Am mai scris despre tema generală a tuturor proiectelor și evenimentelor Forbes România, Forbes Life România și Forbes Kids România din acest an: bucuria. Acest sentiment capricios și sprințar, care poate fi ușor pierdut dacă nu este cultivat cu regularitate, cu conștiinciozitate chiar. Cred că putem alege să avem bucurie, prin recunoștință, prin conștientizarea binelui din viața noastră, prin dragoste (primind, dar și oferind), prin mici obiceiuri care să ne bucure sufletul, mintea și trupul.
Din marea bucurie de a ne afla la cea de-a zecea ediție a evenimentului Forbes Cele Mai Influente Femei din România, ne-am gândit să și oferim bucurie, așa că ne-am răsfățat doamnele la un summit și o gală construite pe tema Feminitatea Regală.
Ne-am dorit să subliniem faptul că femeilor le-au fost date superputeri. De la empatie la viziune, talent, creativitate, eleganță, inventivitate, leadership. O femeie își conduce cu putere și rapiditate de decizie businessul, dar, în aceași timp, își folosește claritatea, instinctele și toată superputerea pentru a-și echilibra casa, familia, prietenii.
Mă uit în jur la super-femeile pe care le cunosc: mereu impecabile, energice, elegante, hotărâte, femei care, de cele mai multe ori, se comportă după cum dictează lozinca monarhiei britanice: Never explain, never complain. Amazoane care poate că plâng noaptea acasă sau în baia companiei, dar care apoi apar proaspete și calme în sala de ședințe și își conduc echipa către o nouă victorie.
Sunt binecuvântată să cunosc și să numesc inspirație și prietene multe astfel de femei. Astfel de regine.
Pentru ele și pentru cele care își doresc să fie ca ele, ne dorim să lansăm, în noiembrie, revista Forbes Woman, ocazie cu care vă așteptăm la un super-brunch, pentru a discuta, a învăța, a emula, a inova, a ne susține reciproc.
#sătrăimfrumos